Mergi la conţinutul principal

Microsoft şi-a cumpărat o reţea de socializare

Producătorul american de software Microsoft Corp a anunţat că a ajuns la un acord pentru preluarea reţelei de socializare pentru carieră LinkedIn contra sumei de 26,2 miliarde de dolari. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Internet, Microsoft, producătorul sistemului de operare Windows, a precizat că oferta sa de 196 de dolari pentru fiecare acţiune LinkedIn reprezintă o primă de 49,5 la sută faţă de preţul înregistrat vineri seară de acţiunile LinkedIn. Jeff Weiner va rămâne directorul general al LinkedIn şi va fi în subordinea lui Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.
„LinkedIn a dezvoltat o afacere fantastică concentrată pe conectarea profesioniştilor din întreaga lume", a declarat acesta din urmă, adăugând că obiectivul acestei achiziţii este crearea de sinergii în special cu Microsoft 365, sistemul de operare al Microsoft în domeniul cloud prin care grupul vrea să concureze cu Google.
Cele două companii au precizat că această tranzacţie, care a primit deja aprobarea fondatorului şi a acţionarului principal de la LinkedIn, Reid Hoffman, ar urma să se încheie până la finele anului. Microsoft va emite noi obligaţiuni pentru a finanţa această tranzacţie care reprezintă cea mai mare achiziţie derulată vreodată de gigantul software.
Imediat după acest anunţ, acţiunile LinkedIn au înregistrat o creştere de 48,19 la sută până la 194,25 dolari în cursul tranzacţiilor electronice care preced deschiderea Wall Street. În schimb, titlurile Microsoft au înregistrat o scădere de 2,99 la sută, până la 49,94 dolari pe acţiune.
Înfiinţată în 2003, LinkedIn are aproximativ 430 de milioane de utilizatori la nivel mondial, care pot reprezenta o potenţială conexiune pentru extinderea afacerii şi în alte regiuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro