Mergi la conţinutul principal
Închisoare cu suspendare pentru dr. Aurora Budrigă, de la Judeţean

Medic condamnat pentru luare de mită

medic specialist pe chirurgie vasculară, inculpata a fost trimisă în faţa instanţei de procurorii brăileni pentru mai multe infracţiuni: luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la înşelăciune • Tribunalul Brăila a dat acum şi sentinţa, Aurora Budrigă fiind condamnată la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere •  medicul nu îşi mai poate desfăşura profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a sentinţei, şi trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile • condamnări cu suspendare în acelaşi dosar au încasat şi inculpaţii Octavian Brăcaci (electrician) şi Octavia Malinche (fost angajat al Spitalului Judeţean) potrivit anchetatorilor, în martie 2016, dr. Budrigă a primit mită de la fiicele unui pacient 200 lei, 100 euro şi un pachet de cafea, iar în noiembrie 2016, doctoriţa a primit o bucată de brânză şi un cocoş de la o pacientă

 

Medic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila condamnat la o pedepsă cu închisoarea pentru că a luat mită de la pacienţi. Este vorba despre Aurora Budrigă, medic specialist chirurgie vasculară, trimisă în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru infracţiunile de luare de mită (două fapte), abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la înşelăciune. Potrivit anchetatorilor, în 2016, medicul a primit bani de la fiicele unui pacient, plus o bucată de brânză şi un cocoş de la o pacientă care lucra la bucătăria spitalului. De asemenea, dr.Budrigă a eliberat două certificate de concediu medical în care erau consemnate aspecte nereale, au stabilit procurorii. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila, la sfârşitul anului trecut, iar acum a venit şi condamnarea.

Dr. Aurora Budrigă nu va ajunge în spatele gratiilor, întrucât  a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Are însă nişte obligaţii impuse. Medicul nu îşi mai poate desfăşura profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a sentinţei, după cum au stabilit judecătorii, şi trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

 

Medicul nu şi-a recunoscut fapta

Magistraţii Tribunalului Brăila arată că în dosarul “Mită la medic” s-a aplicat condamnarea fără acord de recunoaştere. Astfel, inculpata Aurora Budrigă a primit mai multe pedepse, asta pentru că au fost mai multe infracţiuni comise, acestea fiind contopite şi ajungându-se în final la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare. După cum se arată în sentinţa dată de instanţă, dr. Budrigă a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (două acte materiale: un act material în luna martie 2016 şi un alt act material în data de 14.11.2016). Se mai adaugă pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma continuată (două acte materiale în perioada noiembrie – decembrie 2016) şi cea de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în forma continuată (două acte materiale în perioada noiembrie – decembrie 2016). Judecătorii au mai condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune (două acte materiale în perioada noiembrie – decembrie 2016). “Contopeşte pedepsele aplicate mai sus, urmând ca inculpata Budrigă Aurora să primească pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate (adică cu 8 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare. Interzice inculpatei Budrigă Aurora, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a desfăşura profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta – aceea de medic în sistemul public de sănătate, pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. Interzice inculpatei, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a desfăşura profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta – aceea de medic în sistemul public de sănătate, pedeapsă ce se va executa doar în caz de revocare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale a închisorii aplicate inculpatei. Pe durata termenului de supraveghere inculpata Budrigă Aurora  va trebui să se supună măsurilor de supraveghere şi să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Impune inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul şcolii Postliceale Sanitare „Dr. Luca” din Municipiul Brăila, ori în cadrul Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” din Municipiul Brăila. Dispune confiscarea de la inculpata Budrigă Aurora a următoarelor sume de bani: 450 lei şi 100 Euro (în echivalent în lei la data executării efective). Dispune desfiinţarea următoarelor înscrise întocmite în fals: certificat de concediu medical din data de 21.11.2016 pentru perioada 21.11.2016 – 30.11.2016, şi certificat de concediu medical din data de 12.12.2016 pentru perioada 30.11.2016 – 01.12.2016”, se arată în sentinţa pronunţată de judecătorii Tribunalului Brăila, la sfârşitul săptămânii trecute.

În acest dosar au mai fost judecate şi condamnate alte două persoane, fiind vorba despre Octavian Brăcaci (electrician) şi Octavia Malinche (fost angajat al Spitalului Judeţean). Inculpatul Brăcaci a primit pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (faptă din perioada noiembrie – decembrie 2016), şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual în forma continuată (faptă din perioada noiembrie – decembrie 2016). Instanţa a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea aplicată (adică cu 1 lună închisoare), urmând ca acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 7 luni închisoare. Şi faţă de acesta s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. La rândul său, inculpata Octavia Malinche a primit 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (un singur act material la data de 14.11.2016), tot cu suspendare sub supraveghere. Pe durata termenului de supraveghere, cei doi inculpaţi au şi ei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

Instanţa a constatat ca fiind acoperit prejudiciul de 1.057 lei produs persoanei vătămate Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi cel de 440 lei produs persoanei vătămate SC Fise Electrica Serv SA - SISE Electrica Muntenia Nord - Agenţia de Întreţinere şi  Servicii Energetice Brăila. Sentinţa Tribunalului Brăila poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Acuzaţii grave din partea procurorilor

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 15 – 25 martie 2016, Stan Banu, de 84 de ani, a fost internat la Secţia Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, în supravegherea medicului Aurora Budrigă, diagnosticul la internare fiind: “boală ocluzivă aorto-iliacă, cangrenă picior drept”. La data de 25 martie 2016, în urma unui stop cardio-respirator, pacientul Stan Banu a decedat.

Nu a durat prea mult până când fiica celui decedat, Gina Banu, susţinută de sora sa, Mariana, a sesizat poliţia. Pe 1 aprilie 2016, acestea au formulat plângere şi au arătat faptul că, în cursul lunii martie, l-au avut internat pe tatăl lor pe Secţia Chirurgie Vasculară, în îngrijirea şi supravegherea doctoriţei Aurora Budrigă, care le-a dat speranţe de însănătoşire, spunându-le că îl va opera, motiv pentru care, de mai multe ori, i-au oferit atât ei cât şi medicului anestezist mai multe sume de bani. Cu toate acestea, doctoriţa Budrigă a amânat efectuarea operaţiei salvatoare, astfel încât tatăl lor a decedat în spital.

Denunţătoarea a mai precizat că, după deces, au mers la spital şi i-au cerut medicului restituirea sumelor de bani primite, ocazie cu care acesta nu a mai recunoscut că ar fi primit bani de la cele două surori. Mai mult decât atât, deranjată de atitudinea Ginei Banu, care i-a solicitat pe un ton vehement să stea de vorbă cu ea, doctoriţa ar fi împins-o pe scările de la etajul al II-lea al spitalului, iar în cădere denunţătoarea s-ar fi lovit, fracturându-şi mâna stângă.

Pentru cele petrecute, cele două surori solicitau efectuarea de cercetări pentru infracţiunea de luare de mită. “Pentru că ne-a dat speranţe de însănătoşire şi întrucât ne doream să aibă grijă în timpul operaţiei de tata, i-am oferit doctoriţei Budrigă Aurora suma de 150 lei. La momentul respectiv, de faţă a fost şi sora mea, Stan Mariana, căreia eu i-am dat aceşti bani şi ea i-a dat direct doctoriţei. Acest lucru s-a întâmplat pe holul de la parterul spitalului. Odată cu această sumă de bani, i-am oferit doctoriţei şi un pachet de cafea adus de una dintre surorile mele din străinătate (n.n. Banu Neculina)”, preciza, printre altele, autoarea denunţului.

A sosit apoi în ţară şi o altă fiică a pacientului, Neculina, stabilită în Austria. În urma discuţiilor avute cu medicul anestezist, fiicele lui Stan Banu i-ar fi oferit acesteia iniţial 100 lei. Medicul însă s-a arătat sceptic cu privire la faptul că pacientul va putea suporta operaţia. Neculina a contribuit şi ea cu bani, dându-i surorii sale 100 euro pentru doctoriţa Budrigă şi 50 euro pentru anestezist. Fiicele bărbatului au spus că banii au fost strecuraţi în buzunarul dr. Budrigă, în lift, fără a exista martori. Referitor la medicul anestezist, după cum au arătat procurorii, din lipsă de probe, a fost dispusă clasarea cauzei.

După înmormântarea tatălui lor, Gina Banu şi Mariana Stan au mers la spital, pe 1 aprilie 2016, încercând să stea de vorbă cu doctoriţa. Ele au aşteptat-o pe holul spitalului pentru a discuta omeneşte “… Aceasta a spus că nu ştie despre ce bani vorbesc, întrucât nu i-am dat nicio sumă de bani şi m-a împins, eu dezechilibrându-mă şi căzând peste mâna stângă”, preciza Gina Banu.

Audiată pe parcursul urmării penale, doctoriţa Aurora Budrigă nu a recunoscut că ar fi primit vreo sumă de bani de la aparţinătorii pacientului Stan Banu, pentru a avea grijă de acesta în spital. Cât priveşte incidentul petrecut pe 1 aprilie 2016, Aurora Budrigă a precizat că Gina Banu ar fi fost foarte agresivă verbal şi că a acuzat-o că i-a dat bani şi că nu a avut grijă de tatăl său, care ar fi murit de la un microb luat din spital. Doctoriţa a afirmat că denunţătoarea ar fi ameninţat-o cu televiziunea şi cu presa şi că a apucat-o de braţul drept, încercând să o oprească, însă ea s-a smucit din strânsoare şi şi-a continuat deplasarea pe scări.

Mai mult, doctoriţa a afirmat că Gina Banu este „zdruncinată psihic”, considerând că “această situaţie nefericită i-a fost înscenată de conducerea spitalului, respectiv de managerul spitalului, doctorul Iugulescu Mihail, cu care se afla în conflict”.

Potrivit procurorului de caz, de-a lungul timplui au fost depuse la conducerea spitalului mai multe sesizări împotriva inculpatei Aurora Budrigă, care erau legate de modul de a se comporta cu bolnavii. În unele cazuri, faptele nu au putut fi probate.

Convorbirile telefonice ale dr. Budrigă au fost interceptate şi s-a dovedit astfel că, în noiembrie 2016, inculpata a primit de la Octavia Malinche, pacientă de-a sa, care lucra la bucătăria Spitalului Judeţean, o bucată de brânză şi un cocoş. Pe parcursul urmăririi penale, s-a probat faptul că, în calitate de medic particular la CMI Budrigă Aurora, în perioada noiembrie – decembrie 2016, inculpata a emis în fals, atestând fapte nereale, două certificate de concediu medical în folosul lui Octavian Brăcaci, de profesie electrician la Electrica Serv.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro