Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Matematica, sub lupa

In perioada 19 - 28 noiembrie, in scolile brailene se desfasoara simulari la matematica, pentru a verifica nivelul elevilor din clasele a VII-a, a VIII-a si a XII-a pentru tezele cu subiect unic si bacalaureat. Evaluarea se realizeaza de catre profesorul de la clasa si dureaza 50 de minute, in cadrul orelor obisnuite de curs, pentru a nu se produce modificari in programul obisnuit al scolii. Variantele de subiecte, pentru fiecare clasa si pentru fiecare profil, au fost postate pe serverul FTP al Inspectoratului Scolar de catre inspectorul de specialitate Nicolae Catalin Stanica.
"Am realizat mai multe variante pentru ca la clase diferite, in aceeasi scoala, trebuie sa se dea subiecte diferite, tocmai pentru a nu perturba programul scolii cu moment special pentru aceasta evaluare. Corectarea lucrarilor se va realiza pina pe 5 decembrie, cind fiecare scoala trebuie sa incarce pe serverul FTP, in folderul ei, macheta de evaluare. Pregatirea elevilor este in momentul actual cam la jumatatea drumului. Un rezultat slab la aceasta evaluare este un semn pentru profesorul de la clasa ca trebuie sa lucreze mai mult cu elevii pentru a obtine rezultate bune", a explicat inspectorul Nicolae Catalin Stanica.
Subiectele au dificultate medie. Sint cel mult unul sau doua subpuncte mai dificile pentru departajare, insa dificultatea acestora nu va fi peste cea de la examene, a mai completat inspectorul Stanica.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii