Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Masini de spalat etichetate incomplet

La inceputul acestei luni, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor a efectuat, in colaborare cu Agentia Romana pentru Conservarea Energiei, o actiune tematica de verificare a respectarii prevederilor legale privind eficienta si etichetare energetica pentru introducerea pe piata a masinilor de spalat rufe de uz casnic. Au fost controlati 9 agenti economici din Braila si au fost verificate 222 masini de spalat rufe, in valoare totala de 247.109 de lei noi."In urma actiunilor de control desfasurate, s-a constatat ca 2 agenti economici nu respectau prevederile art. 5 din HG 1252/2005 si anume comercializau masini de spalat rufe fara a avea fisa tehnica care sa contina enumerarea informatiilor ce definesc produsul respectiv. Aceasta deficienta de etichetare a fost constatata la un numar de 9 produse, in valoare de 10.500 lei, reprezentind 4% din cantitatea controlata, produse ce au fost oprite temporar de la comercializare, pina la remedierea deficientelor constatate, agentii economici fiind sanctionati contraventional. In ceea ce priveste achizitionarea masinilor de spalat rufe, sfatuim consumatorii sa verifice, inainte de a le cumpara, daca au aplicata eticheta care indica consumul de energie si clasa de eficienta energetica si daca sint insotite de fisa care contine enumerarea informatiilor ce definesc aparatul respectiv. Precizam ca eticheta privind consumul de energie se plaseaza pe exteriorul partii frontale sau superioare a masinii de spalat rufe, astfel incit sa fie usor de observat si sa nu fie acoperita", se arata intr-un comunicat de presa al OJPC.




Categorie articol: 

Comentarii