Mergi la conţinutul principal

Masacru terorist la sediul unei publicaţii din Paris

Aproximativ 3.000 de agenţi ai serviciilor de securitate au fost mobilizaţi pentru misiuni de ordine publică şi pentru căutarea autorilor atentatului.
Acesta este atentatul cu cei mai mulţi morţi comis în Franţa în ultimii 40 de ani.
Stéphane Charbonnier (Charb), directorul revistei satirice, şi caricaturiştii Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski) au murit în atentatul de miercuri.
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că în atacul armat au fost implicaţi trei atacatori.
Potrivit ziarului Le Point, toate activităţile extraşcolare ale elevilor au fost suspendate până la normalizarea situaţiei.
"Doi bărbaţi cu cagule pe feţe au intrat în clădire şi au deschis focul. (...) Vorbeau perfect limba franceză şi afirmau că sunt din reţeaua Al-Qaida", a declarat, potrivit LUmanité, caricaturista Corinne Rey (Coco). După atac, Guvernul francez a trimis soldaţi să păzească spaţiile publice din Paris.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro