Mergi la conţinutul principal

Martor în scandalul de la "Promenada Mall" trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă

* bărbatul a fost testat cu aparatul poligraf şi s-a constatat că a minţit * el a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii trecute, pentru mărturie mincinoasă

Procesul scandalagiilor de la cazinoul din "Promenada Mall" face victime colaterale. Astfel, în afară de cei cinci inculpaţi în dosarul scandalului de la "Casino Prestige" - din care trei se află deja în arest - la sfârşitul lunii trecute a fost trimis în judecată, pentru mărturie mincinoasă, şi şeful de sală care era de serviciu în noaptea cu pricina.

Amintim că scandalul s-a consumat în noaptea de 15 spre 16 februarie 2009, când Daniel Dura zis "Danezu" s-a deplasat la "Casino Prestige" pentru a se întâlni cu Marian Dănuţ Soare (din Obor), soţia acestuia şi cu Petruţ Negoiţă, zis "Babulică". După un sfert de oră, în cazino şi-au făcut apariţia opt tineri din gruparea din centru, care s-au postat în jurul unei mese, aproape de bar. La scurt timp, au sosit Sorinel Ilie, Andrei Tudor şi Iulian Hrehorec, care li s-au alăturat celor din Obor. Ilie le-a spus amicilor săi că cei din gruparea din centru l-au agresat cu câteva zile în urmă, iar de aici a pornit încăierarea. Practic, Ilie a declanşat incidentul, pentru că l-a lovit pe unul dintre membrii grupării adverse. Atunci, Tudor şi Hrehorec au pus mâna pe sticle şi bile de biliard şi le-au aruncat spre cei opt rivali, în timp ce Dura s-a înarmat cu un tac, gata de bătaie. În scop de autoapărare, tinerii atacaţi au scos unul un cuţit şi altul un spray, cu care a pulverizat în direcţia lui Sorinel Ilie, acelaşi lucru făcând şi alţi tineri aflaţi în sală.

Luaţi prin surprindere, cei opt tineri atacaţi s-au refugiat în zona toaletei de lângă bar. Dura a încercat să-i lovească cu tacul, apoi, împreună cu ceilalţi inculpaţi a continuat să arunce cu bile de biliard, scrumiere, sticle şi pahare. La un moment dat, toţi agresorii s-au înarmat cu tacuri şi au încercat să atace din nou, însă, în final, scandalul s-a potolit, la faţa locului sosind oamenii legii. Mulţi dintre consumatori părăsiseră în grabă localul, fără să mai plătească, personalul s-a refugiat într-un separeu, alţii au fugit în sala de jocuri mecanice. Agentul care asigura paza cazinoului s-a postat în zona biroului în care se afla seiful cu bani, ca să-l păzească şi a fost declanşat şi butonul de panică. Poliţiştii au condus la sediu în jur de 12 suspecţi, însă participanţii la scandal s-au sustras câteva zile de la cercetări (mai puţin Hrehorec), ei fiind identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în interiorul sălii de biliard.

Declaraţie schimbată după 3 luni

În ceea ce îl priveşte pe şeful de sală, Gabriel Patrichi, în vârstă de 44 de ani, acesta a declarat în cursul urmăririi penale că în noaptea respectivă era de serviciu şi că se afla în sala de biliard. La un moment dat, în local a intrat Marian Soare însoţit de mai multe persoane, iar mai târziu a mai intrat un grup de tineri, în care l-a remarcat pe "Marocanul" - Florin Băzdrăgan. În jurul orei 1.10 a constatat "o agitaţie bruscă a clienţilor aflaţi la mesele de biliard şi a celor situate în faţa barului" şi a intuit că a început un scandal. Patrichi a mai povestit cum barmanul i-a spus că a încercat să încaseze de la clienţi consumaţia, dar pentru că deja începuseră să fie aruncate pahare, scrumiere, bile de biliard şi tacuri, a renunţat şi s-a retras. În acel moment, şeful de sală, împreună cu o parte din personal s-a retras în zona destinată personalului, pe un hol, şi a încuiat uşa de teamă să nu fie lovit, iar un angajat a acţionat butonul de panică. Patrichi a mai declarat că, personal, a constatat că au fost distruse tacuri, veselă dar şi pereţii, prin aruncarea de obiecte contondente.

Trei luni mai târziu însă, atunci când a fost chemat în faţa instanţei de judecată, Gabriel Patrichi a declarat că în noaptea respectivă nu a văzut decât o "vânzoleală, în sensul că oamenii se mişcă mai repede decât de obicei", motiv pentru care a anunţat agenţii de pază. El a mai spus că şi-a recuperat personalul de serviciu şi l-a dus în zona de siguranţă pentru că aşa a considerat de cuviinţă. Totodată, şeful de sală a mai susţinut că nu a văzut dacă au fost distruse bunuri şi a declarat că îşi menţine doar declaraţia olografă, pentru că cealaltă nu a fost scrisă de el. Precizăm că Patrichi se referă la cea scrisă de organele de poliţie, pe formular tip martor, în legătură cu care şeful de sală a declarat că nu o menţine pentru că era obosit la data audierii şi nu a fost atent la ce a consemnat lucrătorul de poliţie. El a semnat, totuşi, această declaraţie tip.
Gabriel Patrichi a fost testat însă cu aparatul poligraf şi s-a constatat că "la întrebările relevante ale cauzei, în traseele biodiagramelor poligraf s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificative - caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia comportamentului simulat al acestuia". Cu alte cuvinte, specialiştii au dovedit că omul minte. Pentru acest lucru, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea lui în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro