Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Marea Britanie se confrunta cu un numar record de comploturi teroriste

Peste 100 de suspecti urmeaza sa fie judecati de tribunale din Marea Britanie pentru presupuse acte de terorism, o cifra fara precedent in istoria moderna a tarii, afirma Eliza Manningham-Buller, fost director al MI5 - serviciul de informatii interne -, relateaza Sunday Telegraph, in editia online.
"Marea Britanie este vizata de numeroase comploturi, confruntindu-se cu un risc terorist fara precedent. Exista riscul real al unui complot cu arme chimice, radiologice sau chiar nucleare", adauga expertul britanic.
Printre cele 40 de comploturi teroriste anchetate si care urmeaza sa ajunga in justitie se numara si cel privind rapirea si executarea in fata camerelor de luat vederi a unui militar britanic, precum si cel de deturnare a unor curse transatlantice.
"Procesul de radicalizare a tinerilor musulmani, care include expunerea la mesajul radical, insusirea unor atitudini extremiste si participarea activa la comploturi teroriste, este ingrijorator de rapid", explica Eliza Manningham-Buller, subliniind ca este esential ca Guvernul sa incerce sa le schimbe atitudinea celor care instiga la extremism.




Categorie articol: 

Comentarii