Mergi la conţinutul principal

Maraton de dans sportiv la Brăila


"Competiţia va reuni la Brăila cele mai valoroase perechi ale momentului din România, multe dintre ele actuale şi foste campioane naţionale pe clase, începând cu cele mai mici categorii de vârstă, 6-9 ani şi încheind cu experimentaţii dansatori sportivi de la categoria 19-35 ani. Suntem bucuroşi că sunt alături de noi toate oficialităţile locale şi cred că acţiunea va fi o reuşită, în urma căreia Brăila va intra în circuitul dansului sportiv românesc", a declarat Marian Adam, preşedintele clubului Fantezia.
Clubul organizator va fi reprezentat de 40 de perechi cele mai mari şanse la medalii avându-le campionii naţionali de juniori I, Mihai Paraschiv - Andreea Toma.
La Cupa Brăilei s-au înscris şi cinci perechi de la clubul Valentina Dance, Răzvan Lupaşcu - Oana Turosu, Bogdan Coconcea - Andreea Satnoianu, care vor concura la Hobby, 12-13 ani, Adrian Pană - Beatris Răcoreanu la Hobby, 16-35 ani, iar la concursul neoficial, se vor alinia la start Ştefan Soare - Oana Răcoreanu şi Cristian Ciochină - Maria Dună.
Concursurile de la Brăila sunt organizate de clubul Fantezia, Filiala Brăila, Federaţia Română de Dans Sportiv şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Brăila în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila, intrarea fiind liberă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro