Mergi la conţinutul principal

Mangiurea a câştigat la tombola din restaurantul lui Boşneag

Partidul e în toţi şi în toate, inclusiv într-o banală tombolă organizată în noaptea de revelion. Consilierul PSD Silviu Mangiurea pare un om foarte norocos. El a câştigat chiar în noaptea de Anul Nou un sejur de câteva zile în staţiunea Olimp. Acest lucru a fost posibil pentru că a participat, la fel ca toţi ceilalţi peste 150 de invitaţi ai restaurantului în care a petrecut noaptea dintre ani, la "tombola-surpriză" organizată cu acest prilej. Iar tombola a fost cu adevărat surprinzătoare, premiul cel mare fiind câştigat tocmai de colegul de partid al administratorului restaurantului. Aşa se face că mulţi dintre clienţi au rămas înmărmuriţi când marele premiu al tombolei a fost revendicat, nici mai mult, nici mai puţin, de consilierul PSD Silviu Mangiurea. După ce gazda a anunţat numărul câştigător, consilierul s-a ridicat de la masă, iar după un timp a apărut fluturând triumfător voucher-ul. Deşi contrariaţi de norocul pe care l-a avut tocmai consilierul PSD Mangiurea, clienţii restaurantului din hotelul Traian au continuat petrecerea. Contactat de redactorii "Obiectiv", consilierul judeţean Silviu Mangiurea a declarat că speră să-l fi părăsit ghinionul şi 2014 să fie un an mai bun. "Aşa a vrut bunul Dumnezeu. Am participat cu întreaga familie la revelion. Sejurul câştigat este pentru 6 nopţi, la Hotel «Amfiteatru». Dacă vom fi sănătoşi şi vom avea linişte în sufletele şi inimile noastre, o să mergem", a încheiat Mangiurea. "Ghinionul" la care face referire consilierul este legat de accidentul rutier în care a fost implicat anul trecut, pe 12 septembrie. Atunci, maşina condusă de Mangiurea s-a izbit puternic într-un stâlp de electricitate de pe strada Portului, municipiul Galaţi. În urma accidentului, acesta a suferit leziuni grave. Din nefericire, au fost accidentate grav şi alte două pasagere aflate în maşină la momentul impactului.

Trebuie precizat că sejurul oferit pentru această vară, perioada fiind la alegerea câştigătorului, este la un hotel aflat în reţeaua Unita Turism, care este şi proprietara hotelului şi restaurantului unde s-a organizat petrecerea. Managerul Unita Turism este consilierul municipal PSD Sorin Boşneag.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro