Mergi la conţinutul principal

Mai puţin stres la locul de muncă. Cum e posibil

Intrăm în acest vârtej în care trebuie să fim cât mai eficienţi, să muncim cât trei oameni la un loc pentru a reduce costurile, şi ne trezim dintr-o dată surmenaţi. N-ar fi o mare problemă dacă stresul nu ar ajunge până la urmă să ne şi îmbolnăvească. De aceea ne-am gândit să îţi împărtăşim câteva metode care te ajută să te stresezi mai puţin la job!

Identifică-ţi şi controlează-ţi emoţiile negative!

Ceea ce se întâmplă la job nu e la fel de important pe cât este felul în care noi percepem aceste întâmplări. De aceea, trebuie să încercăm să minimizăm pe cât posibil evenimentele şi reacţiile negative, cum ar fi criticile din partea şefilor, sarcinile neplăcute, deadline-urile foarte strânse, şi să ne concentrăm pe cele pozitive. Am putea, de exemplu, ca atunci când ceva negativ se întâmplă, să ne oprim şi să inspirăm adânc până ne calmăm. De asemenea, trebuie să ne observăm reacţiile atunci când suntem stresaţi (unii reacţionează agresiv, alţii încep să-şi facă foarte multe griji, alţii iau o atitudine defensivă) sau să rugăm pe cineva apropiat să ne atragă atenţia pentru a deveni conştienţi de ele şi pentru a ajunge să ni le controlăm. Este un exerciţiu foarte util să ne identificăm emoţiile negative, să ne luăm un moment pentru a înţelege ce simţim şi pentru a ne da seama ce ne ajută să ne calmăm. Apoi, ne va fi de ajutor să căutăm alt mod de a recaţiona la probleme, extrăgându-ne din ele şi gândindu-ne ce ar face cineva obiectiv în locul nostru sau cineva pe care îl admirăm. Iar un alt lucru util pe care îl putem face este să privim situaţia dintr-un unghi diferit şi, de ce nu, chiar cu umor.

Vezi partea plină a paharului!

Atunci când ceva ne îngrijorează, ne preocupă, este bine să încercăm să clarificăm problema pe cât posibil şi să facem tot ceeace ne stă în putere pentru a ne apropia de rezolvarea ei. De exemplu, dacă ai avut o ceartă cu un coleg, gândeşte-te la ce poţi face pentru aplanarea conflictului şi nu pentru întreţinerea sau amplificarea lui.
Nu pierde niciodată din vedere ceea ce este bun la jobul tău, părţile care îţi plac din el: faptul că te ajută să-ţi pui în valoare anumite calităţi, faptul că ceea ce faci tu le este de folos altora, etc.
Fii recunoscător, adu-ţi aminte în fiecare zi de un lucru pentru care eşti recunoscător la muncă. În fiecare zi se întâmplă şi ceva bun, notează sau ţine minte acel lucru. De multe ori, noi oamenii tindem să ne amintim un lucru rău care ni se întâmplă într-o zi şi să le uităm pe celelalte 10 care sunt bune.

Fă mişcare!

Alege să stai în compania colegilor care sunt relaxaţi, distractivi şi care te sprjină şi evită-i pe cei care se plâng tot timpul. Suportul social este important şi bine-venit, fie că vorbim doar de încurajări şi suport moral al colegilor de muncă, fie că este vorba de un sprijin efectiv în rezolvarea sarcinilor de serviciu.
şi nu uita, bineînţeles, de activităţile din afara serviciului care te pot ajuta să te relaxezi. Ieşi în aer liber, petrece timp cu prietenii, du-te la teatru, la film, la sală sau la yoga, pictează, citeşte, dansează, fă orice activitate care te deconectează şi nu evita să faci mişcare, pentru că un corp în formă, puternic şi tonifiat, te ajută să fii mai puţin vulnerabil în faţa stresului. (www.tonica.ro)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro