Mergi la conţinutul principal

Macovei: Clasarea dosarului Revoluţiei, o ruşine

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat duminică, la Târgu Mureş, că decizia Procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de clasare a dosarului Revoluţiei este „o ruşine", întrucât faptele de omor sunt imprescriptibile, iar cercetările puteau fi continuate.
„Este o ruşine clasarea dosarului Revoluţiei, faptele de omor sunt imprescriptibile şi asta datorită legii pe care eu am scris-o şi am iniţiat-o, a intrat în vigoare în 2012, deci omorul este imprescriptibil, şi în al doilea rând, tot prin această lege am introdus imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii sau crimele de război, indiferent la data la care au fost comise. Deci puteau să fie continuate cercetările, aici este iarăşi o intervenţie politică, este evident, dar problema mea este cu independenţa procurorilor, ei trebuie să fie independenţi şi să îşi facă treaba până la capăt.

CEDO: statul român e vinovat

De altfel, CEDO a condamnat statul român tocmai pentru că nu a investigat morţii Revoluţiei pentru că nu poţi să ai oameni împuşcaţi în cap, oameni împuşcaţi cu arme de război fără să ai vinovaţi. Nu se poate!", a arătat Monica Macovei.
Ea a amintit că CEDO s-a pronunţat că statul român este vinovat pentru că nu a finalizat cercetările în acest caz şi nu a descoperit şi condamnat vinovaţii.
„CEDO a spus că statul român e vinovat pentru că nu a finalizat cercetările şi nu avem vinovaţi şi condamnaţi şi a spus că niciodată aceste fapte nu trebuie să se prescrie, pentru că românii au dreptul să îşi cunoască propria istorie şi cei care au împuşcat oameni şi cei care au dat ordin să fie împuşcaţi oameni, trebuie să meargă la închisoare", a precizat Macovei.
Parchetul General a anunţat, joi, că procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro