Un priveghi, prilej de nebunii multe
- De ce acest spectacol?
- Am venit mai repede decât planificasem, cu mai multe texte contemporane şi am văzut care este mai pe feeling-ul actorilor, care îi interesează mai mult. O săptămână am ezitat. Îmi doream un text la care să aibă acces o categorie cât mai mare de spectatori. Era foarte greu după "Omul pernă" să continui cu un text la fel, pregnant social. Nu mai avea sens. "Omul pernă" a spus ce era de spus pentru acest timp şi am vrut sa fac ceva mai relaxat de data asta, un text care are eticheta comediei. Este o comedie spumoasă, dar cu accente destul de triste, un text bun. Nu au fost toţi actorii foarte îndrăgostiţi de acest text din prima, dar se pare că acum joacă cu plăcere. Spectacolul a devenit o adaptare după acest text. Mi-am permis nişte libertăţi faţă de text şi faţă de situaţiile scenice. Spectacolul avea, teoretic, o primă parte, "Puncte de veghere cu vorbe", iar a doua parte a devenit "Puncte de veghere fără vorbe". Este vorba despre un priveghi. Sunt nişte muncitori de pe un şantier, le moare un coleg şi toată acţiunea se întâmplă într-o singură noapte, la acest priveghi, unde lumea nu este deloc tristă, dimpotrivă. Este prilej de nebunii multe. Actorii sunt foarte buni în rolurile lor, sunt într-o formă foarte bună.
- A mai fost o scenă cu priveghi şi în "Adam Geist".
- Şi acolo, şi în "Plastilina", pentru că mă interesează, indiferent de regimul estetic, moartea. La un moment dat, un personaj spune că omul are nevoie de schimbare şi moartea este o schimbare.
- Vor fi scene provocatoare?
- Da, dar nu vor mai fi motiv de scandal pentru că nu vor mai fi moralităţi rănite, deşi, nu se ştie niciodată! (râde) Nu este un spectacol cuminte, dar este o comedie. Chiar nu văd de ce ar putea să scandalizeze, nu acesta este scopul unei comedii, dar este o reflecţie asupra sufletului omului şi este haios să-i asculţi pe aceşti muncitori dându-şi cu părerea despre ce se întâmplă cu sufletul după moarte.
- E o temă delicată, pe care nu prea o văd comedie.
- Nici eu. De aceea, după ce s-a terminat comedia eu am mai făcut o parte fără cuvinte, "Puncte de veghere fără cuvinte", în care nu prea mai e de râs, dar m-am gândit în timp ce lucram la această piesă că şi pentru mine, ca artist, acest text şi această primă piesă e o temă incitantă. E un text neserios, dar foarte bine scris.
- Găsim filozofie în spectacol?
- Nu! Să nu se sperie nimeni. Imaginează-ţi că aceşti colegi de şantier filozofează. Mai apare şi o bocitoare care îşi dă cu părerea, mai apare şi o prostituată care îşi dă şi ea cu părerea, deci vă daţi seama cam la ce nivel este filozofia. Ideea este că dincolo de tema sufletului este şi cea a emigranţilor. Toţi aceşti muncitori sunt emigranţi: un român, un bulgar şi un sârb, care s-au dus să muncească în Austria şi vedem condiţiile în care ei stau acolo. Este şi foarte documentată piesa, sunt multe dintre problemele actuale. La un moment dat se pune întrebarea "Ce a ajuns Europa? Nimeni nu mai face turism, toată lumea se duce cu genţi pline de scule. Înseamnă că ceva este stricat în Europa. Toată lumea se duce să repare Europa, deci ceva e putred în Europa".
- Piesa pune şi problema naţionalismului?
- Da, există replici care fac trimitere la aşa ceva. Însăşi românul din piesă se dă austriac ca să-i fie mai bine, şi pe prieteni îi pune să-i spună pe un nume fals. Este o piesă de actualitate pentru estici, pentru zona Balcanilor.
"Am zone de reîncărcare energetică, iar Brăila este una dintre aceste zone"
- De ce montezi mai mult în provincie decât în capitală?
- Răspund invitaţiilor care mi se fac. Apoi, în Bucureşti nu pot face performanţa la care eu mă gândesc. Teatru de artă pot să fac la Odeon şi la Teatrul de Comedie. Dar îmi place să cunosc oameni din provincie, să stau în provincie. Şi nu mă duc în orice teatru. Nu mă duc în teatre cu a căror trupă ştiu că nu pot să fac performanţă. Să spunem că Bucureştiul nu mă inspiră pentru moment. Nu m-am dus niciodată în biroul unui director să-mi ofer serviciile de a monta în acel teatru. Eu răspund la telefoane şi îmi fac o ordine a muncii. Dacă directorii din provincie s-au grăbit să mă cheme, eu am răspuns acelor invitaţii. În iarna aceasta voi merge la Sibiu să montez şi este un teritoriu nou, pe care vreau să-l descopăr.
- Ce te fascinează, ce îţi place la Brăila?
- Dunărea îmi place foarte mult la Brăila. Energia pe care o emană această Dunăre. Am petrecut mult timp cu o parte a distribuţiei dincolo, pe nisipuri, la Dunăre, în vara asta, între repetiţii. Eu în acest an nu mi-am luat vacanţă. Pur şi simplu vacanţa mea a fost între două repetiţii de dimineaţă şi de seară, pe partea cealaltă a Dunării. Am profitat din plin să-mi încarc bateriile, să mă energizez. Aici îmi place foarte mult şi amestecul acesta de actori profesionişti cu elevi care vor să joace teatru. Da' vor! Am mai făcut şi în alte teatre acest lucru, dar parcă la Brăila vor mai mulţi. Oamenii vor să fie văzuţi pe scenă. Am zone de reîncărcare energetică, iar Brăila este una dintre aceste zone. Aici am un barcagiu pe care-l plătesc să mă ducă dincolo. Îmi place să ascult poveştile oamenilor simpli. Şi ăsta este un lucru esenţial pentru cineva care construieşte lumi artificiale, cum sunt lumile din scenă. Îmi povesteşte aventurile lui de pescar, de barcagiu, care uneori sunt fabuloase, dar şi lumea de pe scenă este una fabuloasă.
- Este a patra piesă la Brăila.
- La un moment dat există şi tensiuni care se nasc dintr-o coexistenţă prea lungă, ca într-o căsătorie îndelungată. Sunt zone de saturaţie, de plictis poate. A fost destul de greu, deşi se spune că atunci când montezi comedii râzi foarte mult. Este adevărat, am râs foarte mult, dar ne-am şi certat foarte tare. A fost greu, dar poate că o naştere grea este de bun augur.
"România de mâine se formează acum sau se deformează acum"
- Eşti conştient de influenţa ta asupra tinerilor pe care-i ai în preajmă? Unii chiar şi-au abandonat alte planuri şi au îmbrăţişat o carieră în teatru, chiar dacă aveau alte opţiuni.
- Eu zic că e bine, dar îţi dai seama că mă simt responsabil. Trebuie să te gândeşti la reuşită, dar dacă acel om va avea un eşec în carieră se va gândi şi la mine, cu toate că şi eu am foarte multe eşecuri ale vieţii mele profesionale. Ei sunt deja maturi şi pot să se gândescă la faptul că au ales o meserie grea. Sunt conştient de influenţa pe care o am asupra tinerilor şi sunt din ce în ce mai atent, deşi asta nu înseamnă că mă cenzurez. Toată lumea, în orice domeniu, trebuie să se gândească că poate fi model, deşi foarte puţini se gândesc la asta. Fie că eşti politician mediocru, ratat sau sclipitor, ceea ce nu cred că este cazul la noi în ţară, fie că eşti cântăreaţă de muzică uşoară, eşti model şi nimeni - sau foarte puţini - se gândesc că România de mâine se formează acum sau se deformează acum.
- Crezi că învăţământul ar mai putea salva ceva? Ce ar trebui făcut? Ai o experienţă la catedră.
- Am fost profesor în anii '93 - '95, ultimii mei ani de facultate de teatru. Atunci încă te ascultau copiii, încă puteai să-i captivezi. Eu eram şi un profesor care mă jucam în clasă cu elemente cu care mă joc acum în teatru. Cred că îţi trebuie talent ca să fii profesor bun.
- Adică, ce făceai la ore?
- Inventam tot felul de jocuri ca să-i învăţ pe copiii ăia gramatica limbii române. Făceam concursuri ca să-i învăţ, de exemplu, să despartă "duce-m-aş şi m-aş tot duce". Lucruri relativ inutile aceste inversiuni gramaticale, însă inventam, îmi imaginam tot timpul şi de multe ori eram chemat la direcţiune pentru că îmi permiteam să schimb modalitatea de a-i forma pe copii. Din nefericire, învăţământul nostru se axează pe informare şi nu pe formare, de aceea în ultimii ani m-am dus la şcoala Waldorf pentru că acolo este o zonă în care imaginaţia are mai multă libertate. Îţi trebuie talent pentru a fi profesor şi a lucra cu copiii, nu cu nişte norme, cu cifre. Acolo lucrezi cu sufletul copiilor. Aşa am revenit la suflet. Trebuie să vezi la fiecare copil ce personalitate are, unde vrea să meargă.
- Da, dar ca să faci asta trebuie să te şi intereseze fiinţa din faţa ta.
- Ştiu, dar de aia învăţământul este prost pentru că un procent catastrofal de profesori sunt dezinteresaţi de acest lucru. În şcoli e dezastru.
- Comunitatea dă vina pe şcoală, şcoala pe familie, şi tot aşa.
- Dacă toată lumea este vinovată, ce să facem? Dacă toată lumea are numai culpe, toată lumea este vinovată pentru eşecul celuilalt şi toată lumea are un eşec în acelaşi timp, începând cu preşedintele ţării, să zicem, până la ultimul portar care-şi face datoria, cine mai repară ceva? Cei mai buni pleacă tocmai pentru că nimeni nu se gândeşte la ei. Din fericire, teatrul încă are public şi încă un public bun. Asta este o minune pe care nu mi-o explic. Publicul la care eu ţin este cel care nu prea se uită la televizor, eventual mai stă pe calculator, citeşte cărţi, puţine, câte-şi permite să-şi ia, vede filme bune, filme premiate.
- Ce te oboseşte cel mai mult?
- Cel mai mult obosesc când stau degeaba. Toată lumea mă întreabă dacă nu mă opresc, pentru că fac atâtea spectacole pe an. Am declarat că în 2011 o să am un an în care o să mă gândesc la noile proiecte din 2012. Sper să pot să mă ţin de acest lucru pe care l-am spus spontan la o conferinţă de presă.
