Mergi la conţinutul principal

Mâine începe Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila"

Lipsa fondurilor a fost principala problemă cu care s-au confruntat anul acesta organizatorii Festivalului "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila". Acest fapt a fost subliniat de către viceprimarul Doiniţa Ciocan în cadrul conferinţei de presă care a avut loc ieri în incinta Teatrului "Maria Filotti". "Consiliul Judeţean şi Primăria au hotărât ca festivalul să aibă loc cu orice preţ, în ciuda problemelor financiare cu care ne confruntăm în acest an de criză", a precizat viceprimarul. De asemenea, Doiniţa Ciocan a semnalat şi faptul că programul festivalului "nu este un program subţire, cu piese slabe. Este un program select, dedicat în special brăilenilor".
Printre celelalte personalităţi care au luat parte la conferinţă se numără directorul teatrului, Veronica Dobrin, şi Doina Pap, critic de teatru şi director al festivalului. Cea din urmă a vorbit despre valoarea artistică a pieselor puse în scenă şi a precizat că multe dintre ele se vor desfăşura în spaţii neconvenţioale, cum ar fi holurile sau scările din incinta teatrului. Tot cu acest prilej, directorul festivalului a trasat şi obiectivul principal al ediţiei de anul acesta: "Vom avea invitaţi directori de teatre şi festivaluri din numeroase ţări, cu scopul de a căuta asociaţi pentru a garanta o continuitate şi o mult mai mare diversitate festivalului".
Pe perioada celor opt zile de festival vor avea loc proiecţii cu spectacole celebre din arhivele teatrului românesc, expoziţii de fotografie, recitaluri de poezie, un concert de jazz şi lansări de carte. Accentul se va pune în special pe jubileul dedicat reputatului regizor Cătălina Buzoianu şi pe împlinirea a 60 de ani de activitate a Teatrului "Maria Filotti". Premierele se vor adresa în special tinerei generaţii.

 

Programul festivalului

Sâmbătă, 26 septembrie
ORA 18.00 - Sala Mare: Deschiderea Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila". Ediţie aniversară: "Teatrul Maria Filotti 1949-2009"
ORA 19.00 - Sala Mare: concert Nicu Alifantis

Duminică, 27 septembrie
Spectacole: ORA 18.00 - "Identităţi", după Dumitru Solomon, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză, Teatrul "Maria Filloti" - Brăila. Spectacol cu geometrie variabilă - PREMIERĂ
ORA 20.30 - Sala Mare: "Cântarea cântărilor", regia Cătălina Buzoianu, co-producţie româno-franceză, Chateau de Lourmain şi Asociaţia Mnemosyne-Franţa

Luni, 28 septembrie
Spectacole: ORA 18.00 - Sala Studio: "Herr Paul Herr Paul", de Tankred Dorst şi Ursula Ehler, regia Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan, Teatrul "Maria Filotti" - Brăila - PREMIERĂ

Marţi, 29 septembrie
ORA 18.00 - Sala Mare: "Sufletul. Punct de veghere", după Dimitrie Dinev, regia Radu Afrim, Teatrul "Maria Filotti" - Brăila - PREMIERĂ

Miercuri, 30 septembrie
ORA 11.00 - Foaier "Proiecte culturale europene, realităţi şi perspective". Întâlnire - dezbatere cu directori de festivaluri şi teatre din România şi din zona balcanică.
ORA 18.00 - Sala Mare: "Maeştri ai scenei româneşti" -"Noiembrie", de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb, cu Olga Tudorache, George Motoi şi Cecilia Bârbova, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" - Bucureşti.
ORA 20.30 - Sala Studio: "Cum am învăţat să conduc", de Paula Vogel, regia M. Chris. Nedeea,Teatrul "Maria Filotti" - Brăila.

Joi, 1 octombrie
ORA 18.00 - Sala Mare: "Omul pernă", de Martin McDonagh, regia Radu Afrim, Teatrul "Maria Filotti" - Brăila.
ORA 20.30 - Sala Studio: "Domnişoara din Amherst", de William Luce, regia Moshe Yassur, Teatrul "Maria Filotti" şi Teatrul Mic - Bucureşti.
Prezentare de carte: "Jocurile oglinzii. Imitaţie şi creaţie în arta actorului", de Monica Mihăiescu.

Vineri, 2 octombrie
ORA 18.00: Sala Mare - Maeştri ai scenei româneşti: "Inimă de boxer", de Lutz Hubner, un spectacol de Maria şi Mihai Manolescu, cu Constantin Codrescu şi Dan Bordeianu, Teatrul "George Ciprian" - Buzău.
Lansare de carte: "Pribeag prin viaţa mea!", de Constantin Codrescu.
ORA 20.30 - Sala Studio: invitaţii teatrului - tinerii actori participanţi la "Gala Hop 2009"( Alexandru Bogdan, Oana Radu Irina Ivan, Ciprian Mistreanu, Oana Porav-Hodade)

Sâmbătă, 3 octombrie
ORA 10.00: Maeştri ai scenei româneşti: Cătălina Buzoianu - proiecţia filmului după spectacolul "Chira Chiralina", regia Cătălina Buzoianu, scenografia Dragoş Buhagiar.
ORA 18.00 - Sala Mare - Concert "Dialoguri şi fantezii în jazz", susţinut de Johnny Răducanu şi Ion Caramitru. Lansare de carte: "Cu Ion Caramitru, de la Hamlet la Hamlet", de Mircea Morariu, editor: Fundaţia "Camil Petrescu" - Bucureşti.

Duminică, 4 octombrie
ORA 18.00: Sala Mare - "Cum gândeşte Amy", de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, cu Valeria Seciu şi Mihai Dinvale, Teatrul Mic Bucureşti.
ORA 19.00: Piaţa Independenţei - "Gardienii se întorc", Teatrul "Masca" - Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro