Mergi la conţinutul principal

Luptele continuă în estul Ucrainei

Trei civili au fost ucişi, iar alţi zece răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în bastioonul rebel Doneţk, unde explozii şi tiruri sporadice se auzeau în continuare duminică dimineaţa, potrivit autorităţilor municipale.
Guvernatorul pro-Kiev al regiunii rebele Lugansk a anunţat, pe de altă parte, că doi civili au fost ucişi în satul Kriakivka, după ce un obuz a căzut în curtea unei case.
Cel puţin şase civili au fost ucişi, potrivit guvernatorului, de la începutul săptămânii, în regiunea Lugansk.
Potrivit armatei, punctele fierbinţi de conflict rămân în continuare bastioanele proruse Lugansk şi Doneţk, dar şi zona Debalţeve, la nord-est de Doneţk, unde rebelii şi-au sporit prezenţa.
Observatorii OSCE au anunţat că mai multe convoaie - de 60 de camioane în total -, fără semne de identificare, se îndreaptă către Doneţk, dinspre oraşul Şahtarsk, aflat de asemenea sub controlul rebelilor.
Confruntările armate nu au scăzut în intensitate în estul Ucrainei, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a unui armistiţiu-surpriză negociat între armata ucraineană şi rebeli proruşi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro