Mergi la conţinutul principal

Lucrările la Ambulatoriul de la Spitalul Judeţean, întârziate

Lucrările de modernizare a Ambulatoriului de specialitate integrat Spitalului Judeţean Brăila, ce trebuia să înceapă la 1 aprilie, sunt în întârziere din cauza constructorului. Firma care a câştigat licitaţia de construcţii, Carroponte SRL Galaţi, nu s-a apucat de lucru deoarece este angrenată într-o altă investiţie la care situaţia nu este clarificată, după cum a precizat Gabriel Ioan, directorul Direcţiei Strategii, Integrare Europeană, din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, care este autoritatea contractantă. Proiectul "Modernizarea Ambulatoriului de specialitate integrat Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila" a fost prezentat în cadrul sesiunii de informare organizate la Brăila de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AM POR) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Valoarea totală a proiectului, finanţat din POR 2007-2013, este de 42,6 milioane lei, din care 34,7 milioane de lei este valoarea finanţării nerambursabile. Proiectul se derulează pe parcursul a 18 luni, având ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asistenţă medicală din judeţul Brăila şi din regiune. Din punct de vedere al dificultăţilor întâmpinate de beneficiar în derularea acestui proiect, Gabriel Ioan a menţionat lipsa de interes a firmelor pentru serviciul de supraveghere a lucrărilor de construcţii, pentru atribuirea căruia a fost nevoie de organizarea a patru licitaţii, la primele două nefiind niciun participant înscris. În ceea ce priveşte contractul de construcţii, acesta a fost atribuit firmei Carroponte SRL Galaţi, însă lucrările nu au început nici după o lună de la data stabilită, iar termenul de finalizare este de 6 luni. Directorul Direcţiei Strategii, Integrare Europeană nu a putut preciza cât va mai dura aceată întârziere, dar a arătat că ponderea lucrărilor de construcţii în bugetul proiectului este de 10-15%, restul fiind alocat pentru dotarea cabinetelor medicale cu echipamente moderne. Prin implementarea proiectului se urmăreşte ca principal rezultat realizarea unui spaţiu adecvat, dotat cu aparatură medicală performantă, în vederea desfăşurării activităţii medicale de specialitate în cadrul ambulatoriului. Chiar dacă în bugetul proiectului lucrările de construcţii nu au o pondere însemnată, în activitatea medicală reprezintă un factor important. Într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, înaintat Prefecturii, se arată că "punerea la dispoziţia constructorului a suprafeţei de construcţie ocupată de ambulator va afecta desfăşurarea consultaţiilor de specialitate, cabinetele fiind mutate în alte spaţii pe care conducerea spitalului este preocupată să le găsească". Ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Judeţean înregistrează un număr mediu anual de 145.000 de pacienţi, care vor fi beneficiari direcţi ai proiectului de modernizare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro