Mergi la conţinutul principal

Luceafărul Brăila a strălucit la Braşov Junior's Cup 2011

Duminică după-amiază, la Braşov, s-a încheiat cel mai mare turneu de fotbal din sud-estul Europei, competiţie la care, printre protagoniste, s-a numărat şi echipa Luceafărul Brăila.
Participantă la categoria de vârstă copii născuţi în anul 1999, unde la start s-au aliniat 42 de formaţii, Luceafărul a câştigat la scor, 5-0, partida inaugurală cu Junior Bucureşti, golurile învingătorilor fiind marcate de Mădălin Calu, Vali Munteanu, Daniel Bârligea şi Liviu Gheorghe 2. Cu un moral bun, elevii lui Puiu Antohi s-au impus apoi cu 4-0 în faţa celor de la FC Braşov, graţie reuşitelor lui Bârligea, L. Gheorghe şi Cătălin Bardaş 2, iar în al treilea meci au dispus cu 1-0 de FC Argeş, unicul gol al partidei aparţinându-i lui Bârligea.
Seria victoriilor brăilene a continuat şi în sferturile de finală ale competiţiei, fază în care Luceafărul a trecut la scor de forfait de CSS Botoşani după golurile marcate de Munteanu, Bardaş şi Bârligea.

Luceafărul a dispus cu 2-0, în finala mică, de CSM Focşani

Formaţia brăileană a pierdut, în ultimele secunde, 0-1, semifinala cu FC Benţa Braşov şi a jucat apoi cu CSM Focşani finala mică a turneului, pe care a câştigat-o cu 2-0, Bârligea şi L. Gheorghe fiind autorii golurilor.
Primul loc la acest turneu a fost ocupat de Sporting Lisabona, pe doi s-a clasat FC Benţa Braşov, iar pe trei Luceafărul Brăila.
"Mă bucur că printre cele mai valoroase echipe de la acest grandios turneu s-a numărat şi Luceafărul, practic noi suntem pe locul secund în România. Îi felicit pe toţi copiii care au contribuit la acest frumos succes al fotbalului brăilean", a declarat Laurenţiu Calu, preşedintele clubului Luceafărul.
La acest turneu Luceafărul a deplasat următorul lot de jucători: Ionuţ Gurău, Andrei Ionescu, Davide Riga, Sorin Sima, Liviu Gheorghe, Angel Buzea, Mădălin Calu, Cătălin Bardaş, Mădălin Calu, Ianos Kovacs, Mihăiţă Bănică, Daniel Bârligea, Ştefan Podgoreanu, Alexandru Giurgiu, Andrei Pascu, Daniel Orăşanu, Cătălin Bardaş, Robert Ţica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro