Lolec şi Bolec, specii ale speculei

Iată ultimul lor tur de forţă: "Există aproape vreo 30 km de asfalt la strat de binder şi în perioada următoare se va trece şi cu primul strat de uzură", a declarat victorios şi mândru premierul Emil Boc în faţa camerelor de luat vederi, aflat vineri, la Gilău, într-o vizită de inspecţie pe şantierul autostrăzii Transilvania, împreună cu Radu Berceanu: partener docil, organ-cheie al aparatului său demagogic, atunci când vine vorba de-a ne mai demonstra a nu ştiu câta oară cât de nătângi suntem că o dată la patru ani ne ducem încolonaţi ca vitele la abator pentru a ştampila un buletin de vot.

Se pare că premierul a fost într-o formă de zile mari. Deoarece, punct critic al carismei sale de farsor hollywoodian, acesta s-a "spart" în declaraţii încurajatoare, menite să exalte mega-sensibilitatea colegului său de partid: "Domnul ministru face eforturi miraculoase pentru a asigura finanţarea acestei lucrări şi a altora din România în materie de infrastructură". Eforturi miraculoase!? După cinci ani de la începerea lucrărilor la autostradă? După cinci ani de amânări, din motive ce nu pot fi numite nici măcar absurde, s-au turnat abia 30 km, timp în care infrastructura României a început să semene din ce în ce mai mult cu cea a unei ţări din lumea a treia. Ăsta e un efort miraculos? Păi, atunci propun ca domnul Berceanu să fie trecut în Calendarul Sfinţilor. Acolo parcă e, din câte ştiu eu, locul celor capabili de astfel de eforturi. Nu?
Tupeul ţâfnos al lui Boc nu mai reprezintă nimic nou sub soare. Absurdul miştocăresc, "dă băiat rău", al ministrului Berceanu, nici atât. Dar ceea ce continuă să mă revolte şi să mă scârbească, la aceşti Lolec şi Bolec ai politichiei româneşti este veselia iliesciană cu care se prefac ilucizi şi inofensivi. "Nu, nu noi am făcut asta! Ei! Ăilalţi!". "Ei! Ăilalţi!"... asta-i toată metafizica politicii prefabricate în România.

Nu ştiu câte autostrăzi se vor mai turna în ţara asta sau dacă Guvernul va rămâne în marea lui majoritate aceeaşi şleahtă de incompetenţi nesimţiţi şi delapidatori de rasă, dar pot paria că nici de-acum încolo viaţa politico-socială a acestei societăţi nu va avea absolut niciun viitor, că este definitiv calamitată. De ce sunt atât de sceptic? Deoarece problema, flagelul, psihoza, numiţi-o cum vreţi, a depăşit de mult sfera politicii.

Dacă ar fi fost doar o meteahnă doctrinară, s-ar fi putut scăpa uşor de ea... printr-o micuţă mahala pe baza unui pachet de legi ori a vreunei moţiuni de cenzură. Dar, din păcate, nu-i deloc aşa. Problema e răsfrântă direct din unicul model de civilizaţie pe care acest popor l-a putut concepe vreodată, indiferent de schema socială aleasă: specula. Specula sub orice formă. Intelectuală, financiară etc. Fie practicată în cercurile clasei de jos sau obscur-legiferată în rândul "nobilimii". Poporul român nu se poate concepe vieţuind în afara speculei.