Mergi la conţinutul principal

Locuinţele din mediul rural luate cu asalt de hoţi

Două case nelocuite din Lacu Sărat şi Filipeşti au atras atenţia unor indivizi puşi pe furat, care au dat buzna în interior şi au furat tot ce au găsit. O locuinţă aflată în construcţie, din Lacu Sărat, a fost "vizitată" de doi tineri care au forţat un geam. Cea de-a doua lovitură a fost dată de un bărbat din Filipeşti, care a intrat într-o casă şi a sustras un casetofon, un aparat foto digital şi o cameră video.
În dimineaţa zilei de 19 decembrie, la ora 8.50, Sorina P.(27 de ani), din municipiu, a reclamat la Postul de Poliţie Comunal Chiscani faptul că persoane necunoscute au forţat sistemul de închidere al unui geam termopan şi au pătruns în locuinţa sa. Din casa aflată în construcţie, în satul Lacu-Sărat, au fost furate mai multe bunuri. "În urma investigaţiior efectuate în teren, poliţiştii l-au identificat pe principalul suspect, Cristian E. (19 ani), căruia i-au probat că, împreună cu Dumitrel N. (16 ani), ambii din localitate, în seara zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 20.30, au pătruns în locuinţa reclamantei şi au sustras bunuri în valoare de 300 de lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Agenţii de poliţie le-au întocmit dosar penal celor doi tineri, pentru furt calificat.
În ziua de 18 decembrie, Vasile B. (64 de ani), din municipiu, a reclamat la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei faptul că în perioada 29 noiembrie - 16 decembrie 2013, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în casa nelocuită din localitatea Filipeşti şi au sustras un radio-casetofon, un aparat foto digital şi o cameră video defecte. Poliţiştii din Surdila Găiseanca au efectuat cercetări în teren şi l-au identificat pe Petrişor F. (45 de ani), din Filipeşti, căruia i-au probat că în seara de 14 decembrie, cunoscând faptul că imobilul este nelocuit, a pătruns prin escaladarea unei ferestre în interior şi a sustras bunurile respective. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro