Mergi la conţinutul principal

Liberalii protestează astăzi la Primărie

Partidul Naţional Liberal a depus, ieri, o cerere la Primăria Brăila pentru eliberarea autorizaţiei de protest. Acţiunea e programată astăzi, începând cu ora 11.00, în zona primăriei şi sunt aşteptate câteva sute de oameni.
"Am depus cerere pentru eiberarea autorizaţiei de protest, urmează să fie eliberată. Va fi un protest autorizat. Protestul nostru este pentru susţinerea moţiunii de cenzură şi pentru demiterea guvernului Ponta. De asemenea, vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la comportamentul pe care îl are Victor Ponta în faţa acuzaţiilor care i se aduc şi asupra faptului că nu vrea să demisioneze", ne-a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila Alexandru Dănăilă, totodată, viceprimar al municipiului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro