Mergi la conţinutul principal

Leonardo DiCaprio urcă în topul favoriţilor la Oscar

Potrivit AFP, preluată de mediafax.ro, Leonardo DiCaprio şi-a atras admiraţia profesioniştilor din industria cinematografică pentru rolul interpretat în "Lupul de pe Wall Street", regizat de Martin Scorsese, cel al unui agent de bursă newyorkez, toxicoman şi libertin, de la ascensiunea sa irezistibilă în lumea finanţelor în anii 90 până la căderea sa în dizgraţie la finalul unei anchete a FBI-ului.
Scena în care personajul său, Jordan Belfort, se târăşte cu greu pe sol, cu muşchii paralizaţi după o supradoză cu Quaaludes, poate fi inclusă pe lista celor mai bune momente interpretate de acest actor pe marele ecran, potrivit AFP.
Filmul prezintă "multe comportamente abjecte", recunoştea actorul în vârstă de 39 de ani, la recentul banchet al nominalizaţilor la Oscar. "Voiam ca acesta să fie un film edificator şi doream să arătăm într-o manieră exactă acea parte întunecată din cultura noastră", a adăugat el.
Deşi Leonardo DiCaprio nu a câştigat niciodată premiul Oscar, actorul a fost nominalizat de mai multe ori la acest trofeu, prima dată la vârsta de 19 ani pentru rolul unui tânăr autist în "Necazurile lui Gilbert Grape", în 1994, apoi pentru "Aviatorul/ The Aviator", în 2005, şi pentru "Diamantul sângeriu/ Blood Diamond", în 2007.
Însă prestaţiile sale din filme precum "Shutter Island", "Cârtiţa/ The Departed", "Începutul/ Inception", "Bandele din New York/ Gangs of New York" şi "Romeo şi Julieta" au fost ignorate de Academia de film americană, organizaţia care decernează premiile Oscar.
Pilula cel mai greu de digerat pentru actorul american a fost fără îndoială filmul "Titanic" (1997), care a câştigat 11 dintre cele 14 statuete la care a fost nominalizat şi pentru care DiCaprio nici măcar nu s-a aflat în cursă.
"Acum, când (actorul) va împlini 40 de ani, a sosit vremea să fim corecţi şi să recompensăm unul dintre cei mai buni actori din generaţia noastră cu un Oscar, când se află pe culmile carierei sale", afirmă Marlow Stern, editorialist la Daily Beast, cu o săptămână înainte de Oscaruri, care vor fi înmânate pe 2 martie.
"Leo este unul dintre cele mai mari staruri de cinema din lume, a oferit cea mai frumoasă interpretare din cariera sa, în cel mai comentat film al anului. Pentru mine, acest rol miroase a Oscar", a declarat la rândul său Tom ONeil, expert la Gold Derby, un site de predicţii pentru premiile hollywoodiene.
Fanii par a fi de acord cu acest lucru. Ca dovadă, internetul abundă în montaje video care deplâng sau se amuză pe seama dispreţului dovedit până acum de organizatorii galei Oscarurilor faţă de DiCaprio. Cel mai recent dintre aceste montaje este un clip care reia faimoasa scenă cu supradoza de Quaaludes, în care actorul se târăşte în spatele unei statuete.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro