Mergi la conţinutul principal

Lady Gaga, ţintă a criticilor, pentru o poză cu un câine

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost criticată de mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor animalelor, inclusiv de PETA, după ce a publicat pe platforma online Instagram o fotografie cu câinele ei, Asia, purtând bijuterii foarte grele.
"Lady Gaga poate alege să se înfrumuseţeze cu ţinute elaborate şi chiar inconfortabile, dar Asia nu are de ales", au declarat reprezentanţii People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), informează contactmusic.com.
"Deşi pare clar că Lady Gaga o iubeşte pe Asia, credem că Asia şi toţi câinii sunt adorabili fără toate acele accesorii", au mai spus aceştia.
Asia este un buldog francez, un câine de talie mică, şi a devenit animalul de companie al cântăreţei în aprilie anul acesta. Asia a fost fotografiată purtând pe cap un colier cu o greutate prea mare pentru corpul ei.

Vai! Şoc!

Reprezentanţii Dog"s Trust au spus la rândul lor că sunt şocaţi de imaginile publicate pe Instagram de Lady Gaga şi că oamenii care îşi îmbracă animalele astfel le tratează ca pe un accesoriu vestimentar şi nu ca pe o fiinţă.
Aceasta este cea mai recentă dintre controversele stârnite de Lady Gaga în ultima vreme. Astfel, un fragment dintr-un videoclip pe care aceasta ar fi vrut să nu îl lanseze, din cauza conţinutului sexual explicit, a apărut pe internet. Clipul piesei "Do What You Want" - al doilea single de pe albumul "Artpop", care a ajuns pe primul loc în topurile britanice - o prezintă pe Lady Gaga alături de rapperul R Kelly, care joacă rolul unui medic ce face ce îi trece prin cap cu trupul lipsit de viaţă al acesteia.
Clipul, apărut pe site-ul de ştiri mondene TMZ.com, a fost criticat pentru că ar proslăvi violul.
În plus, R Kelly este în prezent anchetat după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale asupra unui minor, iar regizorul clipului, fotograful Terry Richardson, este la rândul lui acuzat că ar fi obligat manechine să se implice în activităţi sexuale.
Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. Cântăreaţa, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră datorită unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare. Printre altele, a fost recompensată cu cinci Grammy Awards şi 13 MTV Video Music Awards.
Anul acesta, ea s-a situat pe locul al 67-lea în topul Forbes al celor mai puternice femei din lume.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro