Mergi la conţinutul principal

La orgasm se poate ajunge și prin muzică

Unele piese muzicale pot produce senzații asemănătoare cu orgasmul - cel puțin așa susțin cercetători de la Universitatea Wesleyan din Middletown (Connecticut, Statele Unite). Inima bate mai tare, corpul este străbătut de fiori, iar pielea se face de găină - sunt senzații resimțite la ascultarea unor bucăți muzicale, relatează Agerpres.
Echipa de cercetători americani s-a ocupat de natura acestor emoții, care ar semăna cu orgasmul. Rezultatele studiului realizat de ei, apărute în revista Frontiers in Psychology, arată că anumite melodii sau armonii pot produce senzații asemănătoare cu cele resimțite în timpul unui contact sexual. Acest tip special de orgasm, pe care cercetătorii îl numesc „fior" sau „orgasm al pielii" (skin orgasm) pentru a evita orice conotație sexuală, nu ar afecta decât 5% dintre melomani, menționează studiul. El se manifestă prin furnicături, piele de găină și chiar excitație sexuală la cele mai receptive persoane.
„Orgasmul pielii sau fiorul muzical este o senzație de plăcere universală, dar și variabilă, ce afectează anumite părți ale corpului uman și depinde de persoană și de împrejurările în care se manifestă. Este o senzație care prezintă unele caracteristici biologice și psihologice ale orgasmului sexual", arată cercetătorii, citați de metronews.fr.
Profesorul Psyche Loui și colegul său Luke Harrison, ambii autori ai studiului, s-au ocupat și de melodiile cele mai susceptibile să producă acest faimos „fior".
În timpul ascultării, producția de dopamină este similară cu cea provocată la o priză de drog sau o relație sexuală. În fruntea pieselor care produc „fiorul" se află Concertul pentru pian numărul 2 de Rahmaninov. Potrivit oamenilor de știință, schimbările bruște de armonie, crescendo-urile puternice și alte apogiaturi (note voit străine de armonie) ar fi cele care provoacă emoții aflate la originea unui orgasm al pielii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro