Mergi la conţinutul principal

La nunta Elenei Băsescu, poze doar cu telefonul. Nu se va intra cu aparate foto

Astfel, potrivit Mediafax, persoanele care au distribuit invitaţiile la eveniment le-au pus în vedere nuntaşilor că le este strict interzis să facă fotografii ori să filmeze cu aparate sau camere video.
Invitaţii pot face fotografii doar cu telefoanele mobile, însă exclusiv cu mirii, iar acest lucru numai cu acordul lor. Sursele citate susţin că în sală vor exista mai mulţi fotografi „oficiali" care vor surprinde cele mai importante momente ale petrecerii. Ulterior, imaginile vor fi imprimate pe CD-uri care vor ajunge, în câteva zile, la toţi cei prezenţi la nuntă.
Petrecerea va avea loc la Palatul Snagov şi sunt aşteptate în jur de 450 de invitaţi. Meniul este de numai 74 de euro. Europarlamentarul Elena Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, se căsătoreşte cu Bogdan Ionescu, sâmbătă, la ora 12.00, la Primăria sectorului 2 Bucureşti.
Primăria a anunţat, miercuri, că din cauza numărului mare de căsătorii din acest week-end, "edilul Neculai Onţanu a decis amenajarea mai multor săli unde vor fi oficiate simultan festivităţile de către ofiţerii de stare civilă ai administraţiei publice locale a sectorului 2".
Ceremonia religioasă se va ţine, sâmbătă după-amiaza, la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Capitală, după care mirii şi nuntaşii vor merge la Palatul Snagov, unde este organizată petrecerea de nuntă.
"La nuntă va cânta şi unul dintre interpreţii mei preferaţi, Aurel Tămaş", a postat Elena Băsescu pe pagina de Twitter.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro