La mulţi ani, mamaie

Ai fost condusă de turci, ai fost călcată de ruşi, ai trăit şi vremea ta de glorie, mamaie, apoi te-au luat comuniştii în primire, dar te-ai încăpăţânat să trăieşti atâta vreme şi să-ţi etalezi istoria ca pe o rochie de mireasă, încărcată de perle şi de broderii fine, filigranate. Câte destine s-au împletit pe străzile tale, numai tu ştii. Câte comori s-or ascunde prin hrubele tale dărăpănate, câte vieţi ai văzut că a dus Dunărea învolburată la vale, câte vise s-au ridicat în nopţile tale şi câte s-au năruit mai apoi, pe câţi dintre fiii tăi i-ai aşteptat în zadar să se întoarcă, toate astea sunt lucruri pe care numai tu le ştii.

Ai peste 640 de ani, mamaie, şi sunt zilele tale acum. Nu prea mai ai vlagă în tine, îmi pare. S-au adăpat la sânii tăi, cu prea mare lăcomie, prea mulţi. S-au urcat pe tine cu de-a sila şi te-au împărţit în bucăţi, ţi-au luat casele, străzile, portul, ţi-au distrus ce credeau că ai mai de preţ. Unii te-au îmbâcsit cu mirosul lor greu, de rahat de porc şi de bani murdari, alţii ţi-au dus fiicele prin colţuri de lume să le vândă trupul, în timp ce tinerii tăi capabili, mamaie, au fugit departe, cât mai departe.

Ai peste 640 de ani, mamaie, nu prea mai ai vlagă, însă nu pari nicicum îngrijorată. Tu ştii că toate astea-s trecătoare. Tu ştii că o să ne ducem cu toţii la un moment dat şi că nu o să luăm cu noi nici casele, nici pieţele, nici banii şi nici puterea, mamaie. Iar tu, doar tu, o să rămâi aici alte sute de ani, trăindu-ţi, în alte veacuri, alte vremuri de glorie, alături de alţi fii ai tăi. La mulţi ani, Brăila.