Mergi la conţinutul principal

La «vânătoare» de căruţaşi şi biciclişti

poliţiştii i-au avut în atenţie pe aceşti participanţi la trafic, 68 de biciclişti şi 15 căruţaşi fiind sancţionaţi • nici conducătorii auto care circulau după propriile legi nu au scăpat

 

Au curs amenzile pentru biciclişti şi căruţaşi. În ziua de 5 ianuarie, în intervalul orar 14.30-20.30, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune, pe raza judeţului Brăila, având ca principal obiectiv combaterea indisciplinei conducătorilor de biciclete şi atelaje hipo şi a nerespectării regimului legal de viteză. Pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 45.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost sancţionaţi 22 de conducători auto, pentru viteză, 68 de biciclişti, 15 căruţaşi, iar celelalte 22 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri. Ca măsuri complementare au fost ridicate două permise de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro