Mergi la conţinutul principal

Keşeru, fotbalistul de care Steaua avea nevoie

Mijlocaşul formaţiei Viitorul Constanţa, Nicolae Dică, consideră că atacantul Claudiu Keşeru este exact fotbalistul de care avea nevoie fosta sa echipă, Steaua.
"Lupta pentru titlu se va da anul acesta între Steaua, Astra şi Petrolul. Eu îmi doresc ca Steaua să iasă din nou campioană, însă le va fi mai greu ca anul trecut când au câştigat detaşat. Petrolul se va întări prin venirea lui Mutu. şi Steaua s-a întărit prin aducerea lui Claudiu Keşeru care este un jucător valoros, de naţională. Are experienţă şi este exact fotbalistul de care avea nevoie Steaua", a spus Dică.
Mijlocaşul formaţiei constănţene se pregăteşte în aceste zile de unul singur la Piteşti, la Stadionul Nicolae Dobrin, el dorind să fie în formă atunci când echipa sa va reveni din vacanţă: "Am venit să fac un program de pregătire pentru a mă menţine în formă până la 13 ianuarie când se reuneşte lotul nostru. Pe noi ne aşteaptă un retur foarte greu, dar eu sper să terminăm în primele 10".
Nicolae Dică a asistat miercuri la Stadionul Nicolae Dobrin la reunirea singurei echipe de fotbal a Piteştiului, SCM Argeşul. "După dispariţia clubului FC Argeş îmi doresc ca Primăria să facă tot posibilul să ducă pe SCM cât mai sus. Fotbalul piteştean trebuie să revină acolo unde îi este locul, iar acest oraş are nevoie de o echipă în Liga I. Sper ca în cât mai scurt timp să vedem din nou fotbal de calitate pe stadionul nostru", a mai spus Dică.
Atacantul Claudiu Keşeru, care urmează să semneze un contract cu FC Steaua, a efectuat, miercuri, vizita medicală la o clinică privată din Bucureşti. Claudiu Keşeru, în vârstă de 27 de ani, a jucat ultima dată la formaţia franceză SC Bastia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro