Mergi la conţinutul principal

Justiţia s-a supărat pe Traian Băsescu

Inspecţia Judiciară (IJ) a ajuns la concluzia că Traian Băsescu a afectat independenţa justiţiei. "IJ a constatat că, prin declaraţiile făcute de fostul preşedinte Traian Băsescu, a fost afectată independenţa sistemului, inducându-se în rândul opiniei publice un sentiment de neîncredere în activitatea procurorilor", a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, citat de agerpres.ro.
Inspectorii susţin că afirmaţiile făcute de Traian Băsescu sunt de natură să producă un impact negativ asupra credibilităţii sistemului judiciar cu consecinţa afectării independenţei şi integrităţii procurorului implicat în instrumentarea dosarului. Raportul IJ urmează să fie discutat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de astăzi.

Judecătorii şi procurorii trebuie apăraţi

În 9 martie, CSM a anunţat că a sesizat Inspecţia Judiciară în urma apelului public al conducerii Ministerului Public faţă de declaraţiile fostului preşedinte referitoare la dosarul care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi. Anterior, acelaşi minister solicitase CSM să îşi îndeplinească obligaţia legală de a apăra magistraţii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Măsurile procesuale dispuse de procurori într-un dosar penal sunt analizate şi validate doar de către judecători. Conducerea Ministerului Public apreciază ca fiind regretabil faptul că un fost preşedinte al României pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul şi credibilitatea justiţiei. În acest context, conducerea Ministerului Public solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei Justiţiei, potrivit art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, să îşi îndeplinească obligaţia legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea", a precizat PÎCCJ.

Întrebare retorică ?

Traian Băsescu a scris în 6 martie pe Facebook că nu exclude posibilitatea ca în procesul de restituire a pământurilor de la Nana să fi existat ilegalităţi, însă a susţinut că fiica sa a cumpărat cu bună-credinţă terenul din comună. "Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia, iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începând spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş", a precizat Traian Băsescu. El s-a întrebat de ce nu s-au făcut cercetări privind retrocedarea în cei trei ani în care firma italiană de la care a cumpărat fiica sa a deţinut proprietatea terenurilor. "Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nicio investigaţie?", a arătat fostul preşedinte. Băsescu a susţinut că cele 127 de familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010 suportă consecinţele unor acţiuni "politice" îndreptate împotriva sa şi şi-a exprimat părerea de rău faţă de situaţia creată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro