Mergi la conţinutul principal

Juniorii B de la CF Brăila au câştigat cu 4-2 disputa cu Gloria Buzău

Duminica trecută, CF Brăila a câştigat mult mai lejer decât o arată scorul, 4-2, partida Gloria Buzău din turneul play out. Theo Vişan a deschis scorul din penalty în minutul 10 şi tot el a majorat avantajul gazdelor zece minute mai târziu, după un corner executat de Stângaciu. În minutul 48 Gloria a redus din diferenţă, însă Vişan (min. 60), cu un şut de la 30 de metri a realizat hat trick-ul, iar CF Brăila conducea cu 3-1. Buzoienii au mai înscris o dată şi partida părea relansată, însă elevii lui Ionel Drăgoi au reluat asediul asupra careului advers şi au mai înscris un gol prin Stângaciu.
CF Brăila s-a impus cu 4-2 însă scorul ar fi putut fi mult mai mare dacă Iordache în trei rânduri, Gavrilă de două ori şi Stângaciu nu ar fi irosit ocazii rarisime de gol.
"A fost un joc foarte bun ţinând cont de faptul că am ajuns de multe ori în careul advers, din păcate jucătorii ajunşi la finalizare nu au ales cele mai bune variante, astfel că ne-am impus la doar două goluri şi nu la patru-cinci, aşa cum am fi meritat. Urmează o partidă tot pe teren propriu cu Săgeata Năvodari, pe care trebuie să o câştigăm", a declarat Ionel Drăgoi.
CF Brăila: Şerbu - Moroianu, Stan, Gologan, Panait - Pavrilă, Ioan, Zaharia, Stângaciu - Iordache, Vişan. În repriza a doua au mai intrat Gomolea şi Dincă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro