Mergi la conţinutul principal

Jandarmii brăileni donează sânge în cadrul campaniei "Jandarmeria donează viaţă pentru România"

Jandarmii brăileni vor dona sânge la începutul lunii noiembrie, în cadrul campaniei umanitare iniţiate la nivel naţional - "Jandarmeria donează viaţă pentru România". Acţiunea va avea loc în perioada 1- 3 noiembrie, însă alături de jandarmi pot participa toţi brăilenii care doresc să îşi ajute semenii. În acest sens pot obţine mai multe informaţii de la Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila, la numărul de telefon 0239/ 619380.
Campania a demarat la sfârşitul săptămânii trecute cu acţiuni interne de informare a personalului cu privire la obiectul campaniei, drepturile şi obligaţiile fiecărui donator, precum şi avantajele ce decurg în urma donării de sânge. La această activitate, în calitate de partener în campanie a fost invitat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Brăila, dr. Magdalena Iugulescu. Aceasta a prezentat exemple de cazuri în care lipsa de sânge a dus la decese, precum şi exemple de identificare a anumitor probleme de sănătate ale donatorilor. Alături de jandarmi, în această campanie s-au implicat şi sportivi brăileni, vineri, 14 octombrie, fiind prezenţi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila Albu Nicoleta, 23 ani - multiplu campioană mondială de tineret şi juniori şi dublu vicecampioană de seniori, precum şi multiplu campioană de seniori la canotaj, dar şi Simioncenco Silviu, de 35 ani, care a obţinut mai multe medalii de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori kaiac - canoe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro