Mergi la conţinutul principal

Italianul Franco Midiri, de la San Remo la Brăila

Franco Midiri, cântăreţ şi compozitor italian, câştigător al ediţiei de anul acesta al Festivalului Melodiei de la San Remo, va susţine un concert la Brăila, în sprijinul Societăţii Filarmonice "Lyra". Cantautorul italian a ţinut să-l invite personal la spectacol pe primarul municipiului, Aurel Simionescu, cu care a avut ieri o întrevedere. Franco Midiri s-a arătat onorat să cânte la Brăila şi i-a înmânat primarului ultimul său album discografic, pe care se află şi piesa cu care a câştigat la San Remo, "E! Sai che cosa c'è". "Nu cânt muzică rock, ci muzică uşoară, melodică, tradiţională italiană. Sunt pasionat de istorie, pentru mine e o onoare să cânt la Brăila, am vrea să fim aproape, să sprijinim activitatea societăţii filarmonice", a spus Franco Midiri. Primarul şi-a dat acordul de a sprijini organizarea concertului de la Brăila. "Lucrurile pe care le ştiţi vin şi trec peste noi, viaţa merge înainte şi mai ales acum, că suntem în prag de sărbători, e frumos şi este bine să putem oferi brăilenilor un astfel de spectacol", a declarat Aurel Simionescu. Prezent la întâlnire, preşedintele "Lyra", Nicu Teodorescu, a explicat cum s-a ajuns la colaborarea cu artistul italian, acesta fiind cel care a avut iniţiativa, după ce a găsit pe internet date despre societatea filarmonică brăileană. "S-a interesat între timp şi a văzut că oraşul nostru a avut relaţii foarte strânse cu Italia, am avut o comunitate italiană mare aici, un institut de cultură italian care organiza concerte, că la Brăila venea opera italiană în stagiuni permanente. S-a interesat şi a zis că ar dori să cunoască bine Brăila şi, mai ales, să dea un concert să sprijine Societatea Filarmonică Lyra", a declarat Nicu Teodorescu. Concertul va avea loc în data de 19 decembrie, ora 18.00, în Palatul Lyra.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro