Mergi la conţinutul principal

Iris - 35 de ani

Publicul va putea intra în zona de concert din Bulevardul Libertăţii - pe partea dinspre Calea 13 Septembrie (10 porţi) şi cea dinspre Bulevardul Naţiunilor Unite (15 porţi).
Accesul mijloacelor auto se va face prin punctul de acces din Bd. Unirii - Piaţa Regina Maria, sensul dinspre Piaţa Unirii, numai de către firma de pază, cu permis de acces eliberat de organizator.
Peste 100 de jandarmi din Jandarmeria Capitalei vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la concertul aniversar al trupei Iris. Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea şi siguranţa spectatorilor, Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări: cei care participă la acest concert să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, precum şi măsurile stabilite de organizator (orele de acces, obiectele interzise etc.), în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi şi, totodată, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro