Mergi la conţinutul principal

Iohannis se explică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, referitor la relaţia cu premierul Victor Ponta, că nu are cu acesta niciun fel de coabitare, pact sau înţelegere, însă este normal să aibă discuţii regulate pe teme legate de bunul mers al României.
"Aşa am vrut să fie relaţia, să avem o relaţie de lucru, nu avem niciun fel de coabitare, nu avem niciun pact, niciun fel de înţelegere, dar sunt preşedintele României, primul-ministru are atribuţiile lui, mi se pare absolut normal să vorbim împreună pentru că răspundem de bunul mers al României. Nu este o declaraţie teatrală, mi se pare normal să ne întâlnim atunci câd situaţia impune, peste o săptămână ne întâlnim, cealaltă nu, peste o lună, dar nu pot să-mi imaginez ca un prim-ministru şi un preşedinte să lucreze împreună dacă nu vorbesc împreună", a afirmat Iohannis, la Adevărul live, citat de mediafax.ro.
Şeful statului a mai arătat că preşedintele şi primul-ministru nu-şi dau reciproc teme la televizor, ci se întâlnesc, discută teme de actualitate şi apoi îşi face fiecare treaba.
"Nu trebuie să avem niciun contract de coabitare, suntem obligaţi să ne întâlnim, să fim informaţi, să prevenim apariţia unor teme de conflict între palate", a mai arătat Iohannis.

Disputele politice, „între paranteze"

Şeful statului a arătat şi că, din punct de vedere politic, are păreri foarte diferite de Victor Ponta, dar aceste lucruri trebuie trecute "între paranteze".
"Este cunoscut faptul că politicianul Klaus Iohannis şi politicianul Victor Ponta au păreri foarte diferite în multe chestiuni, dar nu se întâlnesc să discute doctrinar, ci se întâlnesc să discute preşedintele şi primul-ministru. Cunoaşteţi opiniile mele ca politician, sunt o serie de lucruri în care avem păreri fundamental diferite, dar trebuie să avem tăria să le punem pe acestea între paranteze şi să discutăm lucrurile importante pentru România. Asta nu înseamnă că nu voi lua atitudine foarte fermă atunci când se impune, aceasta este funcţia de arbitru", a mai spus Iohannis.

„Vreau să devenim atât de buni astfel încât MCV să nu mai fie necesar"

Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu a declarat că vrea ridicarea MCV-ului pentru că nu îi place lui, ci a fost un "apel la muncă", precizând că a dat şi un orizont de timp, până la finalul mandatelor CSM-ului şi Parlamentului.
"Nu am spus că este imperios necesar să ridicăm repede, nici nu am spus că trebuie să ridicăm acum, şi nici nu am spus că vreau să ridicăm MVC-ul, că mie nu îmi place", a spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând că acestea au fost "interpretări la care nu poate să subscrie".
Potrivit şefului statului, "MCV-ul a fost şi este util, ne ajută, şi a fost convenit, nu a fost impus".
"Pe de altă parte, MCV a fost inventat ca instrument, cum e şi numele, de control şi verificare, pentru a ajuta România, şi există obiective clar stabilite. În momentul în care România şi-a îndeplinit obiectivele şi a devenit membru sută la sută integrat în UE, este clar că acest intrument nu mai trebuie să existe, devine caduc. (..) Nu am spus că vreau ridicarea MCV pentru că mie nu îmi place, eu vreau să devenim noi atât de buni, încât să nu mai fie necesar", a comentat preşedintele Iohannis.
El a menţionat că declaraţia sa s-a dorit o "încurajare pentru toată lumea, de a lupta pentru a îndeplini aceste obiective, nu de a renunţa, pentru că nu ne place".
Potrivit preşedintelui, "dacă vrem să fim oameni serioşi, se poate în câţiva ani". "Sper să ajungem în acest punct când actualul CSM şi Parlament îşi încheie mandatul", a mai adăugat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că CSM îşi încheie mandatul la sfârşitul lui 2017, iar Parlamentul, în 2016.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro