Mergi la conţinutul principal

Interminabila negociere

Cum să le spun acestor falşi lideri, produse artificiale, fără doctrină, fără ideologie, fără esenţă! Oricum pot să le spun la urma urmei, numai politicieni în adevăratul înţeles al cuvântului, NU. Nu-şi merită numele. Pentru că, din punctul meu de vedere, a fi om politic înseamnă să conştientizezi responsabilitatea pe care o ai faţă de cei care te-au ales. Nu trebuie să fii semizeu ca să fii politician. E suficient să fii capabil, corect, cinstit, să gândeşti constructiv. Câţi politicieni au aceste calităţi?

Gândiţi-vă că mâine, poimâine se împlinesc 4 luni de când s-a schimbat puterea. Ce au făcut potentaţii zilei în tot acest timp? Mai întâi au conturat o majoritate parlamentară, strict după propriile interese, după care, cu chiu cu vai, au început împărţirea funcţiilor din aparatul central. Au trecut apoi la buget - se termină primul trimestru din acest an, iar instituţiile habar nu au ce sume le sunt puse la dispoziţie. Mult prea ocupaţi cu împărţirea ciolanului, luni la rând, aproape nu au văzut că se instalează criza şi haosul. Dar, la urma urmei, e cazul să te împiedici de-o criză, când în ţară sunt încă atâtea hălci neadjudecate?

Nu ştiu cum o fi în alte judeţe, dar la noi, numirea noilor directori de deconcentrate mi se pare un circ fără sfârşit. Celor două partide nu le-a rămas vreun post important neluat în seamă. S-au întâlnit, au stabilit, au făcut schimb de instituţii, de funcţii, doar-doar or reuşi să mulţumească pe toată lumea. Au întocmit cu greu o primă listă, şi încă una, şi încă una aproape finală, şi încă una cu mici modificări. De mai bine de o lună tot ies liderii prin presă cu liste şi paraliste şi tot nu sunt capabili să spună clar care e decizia finală. Oare chiar nu îi interesează că starea asta de ambiguitate este neproductivă? Pentru că, se ştie, de când ei tot negociază, instituţiile au intrat într-o letargie totală, iar treaba merge doar în virtutea inerţiei. Amânarea asta fără rost a numirilor efective mi se pare o iresponsabilitate crasă, mai ales în contextul economic actual. Au zis, iniţial, că aşteaptă noul prefect. Acum ce scuză mai au? Ce s-or fi cramponând aşa, mimând interesul public! Doar ştim ce cuprind listele! A PSD-ului - fii, fraţi, fini, a PDL-ului - mai mult de jumătate nume necunoscute. Şi aceasta e o problemă!

Acum, sincer, nu-mi bat capul cum să îi numesc pe aceşti Ionuţ Puiu, Cristian Balcan, Alfredo Pascale, Ady Perşoiu, Eugen Bogdan, Florin Gurlea etc. Pentru mine sunt doar nişte nume, celebri necunoscuţi, capabili sau incapabili. Nu ştiu. Dar, repet, nu cu ei îmi bat capul acum. Mă întreb însă, cum să îi numesc pe cei care îi propulsează în aceste funcţii importante pentru judeţ: alde Stancu, alde Bădălan, cu toată şleahta de apropiaţi. Să îi numesc politicieni? În adevăratul sens al cuvântului, nu merită. În contextul clasei politice actuale, da.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro