Mergi la conţinutul principal

Integrarea in absolutul absurdului

Gregorian Bivolaru, liderul Miscarii pentru Integrarea Spirituala in Absolut, a obtinut azil politic in Suedia. O veste care a cazut ca un traznet peste Romania, de la simpli cetateni pina la clasa politica si Ministerul Justitiei. De fapt, ce stie majoritatea romanilor despre Guru? Un individ ale carui practici sfideaza nu doar moralitatea, ci si legile romanesti, cunoscut in general ca adept al urinoterapiei si al partidelor de sex cu minore sub 15 ani - aceasta din urma fiind, de altfel, infractiune. De fapt, nu stiu pe cita lume intereseaza cu adevarat ce este si ce face Guru. Acum, insa, Guru Bivolaru a ajuns sa fie mai mult decit un individ antipatic marii mase a populatiei. A devenit, brusc, un criteriu pentru aderarea Romaniei in Uniunea Europeana. Asta pentru ca, ciudat lucru, faptul ca un cetatean al tarii obtine azil politic intr-un alt stat poate conduce la ideea ca in Romania inca exista oameni persecutati de regimul politic. E un precedent creat aiurea, care intr-un fel sau altul pune intr-o lumina proasta Romania si da un motiv in plus politicienilor vest-europeni care nu sint de acord cu integrarea tarii noastre in UE incepind cu 1 ianuarie 2007 daca nu sa ne mai amine, macar sa mai aiba ce circoti. De ce asta? Pentru ca, desi pare absurd, in Suedia legile privind libertatile individuale sint mai permisive, inclusiv in ceea ce priveste sexul cu minore. Apoi, pentru ca in Romania, Justitia s-a bilbiit atit de mult pe tema cazului "Guru", iar politicul si-a dat atit de mult cu parerea despre Bivolaru, incit nici nu e de mirare ca suedezilor le-a mirosit mai mult a caz politic decit a unul penal. Dar mai ales pentru ca sistemul obosit de atita incompetenta si coruptie de la noi i-a permis lui Guru nu numai sa scape de arest, dar si sa treaca fraudulos granita. Si nici macar nu e prima data cind se intimpla ca indivizi judecati sau chiar condamnati sa treaca granita, uneori cu doar citeva minute inainte de a fi dati in urmarire. Cazul cehului Priplata, condamnat pentru uciderea liderului sindical de la "Tepro" Iasi, este graitor in acest sens, individul fiind acum bine-mersi in tara sa natala. Prin urmare, nu cred ca e cazul sa cautam absurdul la suedezi, pentru ca i-au dat azil politic lui Bivolaru. Absurdul este tot la noi, pentru ca Guru a ajuns in Suedia trecind ilegal peste granita noastra, dupa ce a iesit din arest, pentru ca cei care au instrumentat intreg cazul au facut-o de mintuiala. In rest, cine e si ce a facut Guru nici nu mai conteaza. El doar a reusit sa se integreze perfect in absurdul Justitiei romanesti. Si sa scape.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro