Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Inspectorul şef al Poliţiei Brăila, Constantin Adrian Glugă, a preluat comanda IPJ Constanţa

* ofiţerul Glugă, care în ultimele 6 luni a asigurat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, a fost împuternicit la şefia IPJ Constanţa, odată cu ieşirea la pensie a fostului comandant Constantin Dancu * împuternicirea s-a făcut din data de 1 iulie, pentru o perioadă de 3 luni

 

Începând din data de 1 iulie, Constantin Adrian Glugă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, este imputernicit şef la comanda IPJ Constanţa. Potrivit presei de Constanţa, odată cu ieşirea la pensie a fostului comandant Constantin Dancu, începând din data de 1 iulie, împuternicit la comandă este comisarul şef Constantin Adrian Glugă. Informaţia ne-a fost confimată de surse poliţieneşti, care au precizat faptul că împuternicirea la şefia IPJ Constanţa s-a făcut pentru o perioadă de 3 luni.

După cum se arată pe site-ul IPJ Constanţa, Glugă este născut în localitatea Valea Mare, judeţul lcea, iar din data de 6 ianuarie 2020 a fost împuternicit şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În perioada 22 aprilie 2016 – 5 ianuarie 2020, ofiţerul a fost şef al Inspectoratului de Politie Judeţean Brăila.

După cum v-am informat, în luna aprilie, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Constantin Adrian Glugă, a fost împuternicit încă trei luni pe funcţia de la IPJ Dolj, unde acesta fusese împuernicit iniţial în luna ianuarie. La conducerea IPJ Brăila a rămas cms-șef Dorin Condruz, adjunctul inspectorului şef. „În urma consultării structurii de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că, prin ordin al ministrului afacerilor interne, începând cu data de 06 aprilie 2020, comisarul-șef de poliție GLUGĂ Constantin Adrian a fost împuternicit să exercite, pe o perioadă de 3 luni, funcţia de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, se arăta în răspunsul transmis de la Poliţia Română, în urma solicitării redactorilor Obiectiv – Vocea Brăilei. Reamintim că, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-șef de poliție Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit, începând cu data de 6 ianuarie, să îndeplinească atribuțiile funcției de șef al IPJ Dolj, pe o perioadă de 3 luni.

Reamintim că, în mai 2018, şeful poliției brăilene, comisarul Glugă, a susţinut concurs pentru ocuparea postului de şef al IPJ Constanţa. Au fost înscrişi trei candidaţi, ceilalţi doi fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector şef şi Ciprian Sobaru – împuternicit adjunct inspector şef la IPJ Constanţa. Şeful IPJ Brăila, Constantin Adrian Glugă, s-a înscris pentru susţinerea acestui concurs, programat iniţial pentru luna august 2017, dar amânat pentru 2018. Glugă nu a ocupat postul de inspector șef al IPJ Constanța, cel care a fost declarat admis fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector şef.

 

 

 




Categorie articol: 

Comentarii