Mergi la conţinutul principal

Inflaţia din zona euro a scăzut în ianuarie la 0,7%, revenind la nivelul minim record

În decembrie, preţurile de consum din zona euro au crescut cu 0,8%.
Preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au crescut în ianuarie cu 1,7%, încetinind de la 1,8% în decembrie, potrivit datelor anunţate vineri de Eurostat.
Creşterea preţurilor a încetinit şi în zona bunurilor industriale, de la 0,3% la 0,2%.
În sectorul energiei, preţurile au scăzut în ianuarie cu 1,2%, după ce au stagnat în decembrie.
Singura evoluţie pozitivă a fost înregistrată în sectorul serviciilor, unde preţurile au crescut cu 1,1% în ianuarie, faţă de 1% în decembrie.
BCE ţinteşte o inflaţie de puţin sub 2% şi a redus la finele anului trecut dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,25%.
şomajul din zona euro stagnează începând din luna aprilie a anului trecut la 12%, aproape 20 de milioane de persoane căutând un loc de muncă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro