Mergi la conţinutul principal

Indisciplina bicicliștilor, pericol în trafic

* în week-end, polițiștii au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 12.090 lei * din totalul amenzilor, 50 au fost aplicate bicicliștilor

 

Bicicliștii indisciplinați, care circulă pe șosea după propriile legi, au fost în vizorul polițiștilor, în acest week-end. Aceștia pot pune în pericol circulația rutieră, ba chiar pot fi accidentați grav sau chiar muri în urma unor accidente, dacă nu respectă prevederile Codului rutier. Au fost amendați 50 de bicicliști, însă nici șoferii nu au scăpat de controale.

Astfel, în weekend, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier au acționat, pe raza județul Brăila, pentru reducerea riscului rutier împreună cu R.A.R (Registrul Auto Român) Brăila și pentru combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei bicicliștilor. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 12.090 de lei. Dintre sancțiunile aplicate pe linie rutieră, 50 au fost aplicate bicicliștilor, 11 pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor, 6 pentru neportul centurii de siguranță, 1 pentru alcool și 9 pentru alte abateri. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au ridicat 5 certificate de înmatriculare”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 

Cum trebuie să se comporte bicicliștii în trafic

Polițiștii rutieri au venit cu recomandări pentru bicicliști. Aceștia trebuie să poarte cască de protecție omologată, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă pentru a putea fi observat de ceilalți participanți la trafic.

Cei care ciculă cu bicicleta trebuie să se asigure temeinic și să semnalizeze din timp intenția de a vira, la schimbarea direcției de mers. “Polițiștii recomandă bicicliștilor să conducă bicicletele pe partea dreaptă a drumurilor publice, cât mai aproape de bordură sau acostament. Acolo unde există piste speciale pentru biciclete, să le folosiți obligatoriu. Unde există acostamente amenajate cu prundiș, pământ bătătorit sau poteci laterale, vă recomandăm folosirea lor”, arată polițiștii.

Bicicliștilor le este interzis:

- traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă;

- să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;

- să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

- să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

- să se țină de un vehicul aflat în mers;

- să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul altor persoane;

- să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;

- să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;

- să conducă bicicleta fără a menține contactul roților cu solul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro