Mergi la conţinutul principal

Incendiu la fabrica de pâine ”Frontera”

Un incendiu destul de puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o hală de producței a fabricii de pâine ”Frontera” din municipiul Brăila. Din primele informații furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila reiese că focul a pornit de la instalația electrică a unui cuptor și s-a extins de-a lungul unui perete. Au ars circa 150 metri pătrați lambriu de plastic, tubulatura sistemului de ventilație, un calculator și alte bunuri. Din fericire, cei câțiva angajați aflați în secție au reușit să se evacueze la timp.

 

ISU a intervenit, începând cu ora 01.53, cu trei autospeciale de stingere și o autospecială SMURD. Flăcările au fost stinse relativ repede, însă pompierii au declarat lichidarea incendiului abia la ora 03.11, deoarece au vrut să fie siguri că nu mai există niciun focar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro