Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Imi plac desenele animate

Recunosc fara vreun fel de rusine ca sint un mare amator de desene animate. Personajele din filmele Disney mi se par adorabile, iar povestile lor educative. Dupa ce parintii mei si-au instalat televiziune prin cablu (sa fi fost prin 1992-1993?), canalul meu preferat a devenit Cartoon Network, iar dintre desenele animate de la ei, Loony Tunes si Tom si Jerry erau emisiunile mele de suflet. Desene mai vechi, cu personaje realiste, iepuri trazniti si rate sarite de pe fix, o pisica si un soarece care fac ceea ce ratiunea ne spune ca fac soarecele si pisica in natura: adica se urmaresc unul pe altul ad infinitum etc, etc.Ei bine, Cartoon Network s-a schimbat enorm intre timp, iar noile desene animate de acum sint hidoase. Nu as vrea sa sun ca taica-meu care le numeste desene de speriat copii, dar ora de Tom si Jerry (de la 12 la 1 dupa masa, cel putin in versiunea mea din Chicago a Cartoon Network) imi aminteste in mod dureros de cele cinci minute de Ciocanitoarea Woody de la "Album Duminical" din timpul copilariei mele. Si asa, tot uitindu-ma ba la niste animalute ciudate care il sicaneaza pe directorul taberei de vara in care sint, ba la copii cu capete enorme si trupuri mici care se scobesc in nas si extrag de acolo galeti de muci, ba la un catel urit care se presupune ca e super-fricos dar reuseste sa isi salveze familia de tot felul de monstri, samd, am realizat ca daca as fi copil acum si as creste uitindu-ma la aceste desene animate, nu mi-ar placea sub nici o forma Bugs Bunny. L-as gasi plictisitor si fara sare si piper: cum, nu scuipa el pe nimeni intre ochi, nu isi intoarce matele pe-afara ca sa i le vada Elmer Fudd sau altceva din zona scatologicului sau dezgustatorului? Si gindul in sine m-a infiorat. Nepotul meu Bogdan va creste fara Tom si fara Jerry? Fara ironia desteapta a lui Bugs si stupizenia calculata a lui Daffy? Ce pacat!Pe linga pierderea evidenta a unor simboluri ale copilariei mele, noile desene animate mai au un alt mare neajuns: modul in care prezinta realitatea. Nu imi dau seama cum vor creste copiii care se uita la desene animate in care un catel deschide o gura enorma si inghite o vaca sau se poate transforma in cine stie ce monstru sau in care e ok sa vomiti ceva verde pe colegul tau de clasa? Vor dezvolta ei indeajuns de repede abilitatea de a discerne ca personajele de desene animate nu pot fi reale? Ca nu e indicat sa faci ce fac ele? Sigur ca si Tom si Jerry sint violenti si nu as dori nimanui ca pustii lor sa se trezeasca ca dau drumul la apa in casa si apoi deschid usa frigiderului ca sa faca patinoar, dar ceea ce fac unele dintre personajele de desene animate de acum este mai mult decit ridicol. E periculos.In fine, ma opresc aici, cu gindul optimist, ca in fond si la urma urmei, televizorul nu e rau in sine. E rau numai daca nu stii unde sa tragi linie ca parinte. In plus, nu vreau sa incep sa sun a baba prapastioasa. Fiecare generatie a trecut prin ceea ce trec copiii de acum si intr-un fel sau altul si-au gasit cu totii busola morala.




Categorie articol: 

Comentarii