Mergi la conţinutul principal

Iliescu îl critică pe Băsescu

"Se poate tu, ca şef de stat, să nu te gândeşti la consecinţele unor expresii necontrolate la un moment dat? Este inadmisibil şi descalificant", a comentat Ion Iliescu reacţia Federaţiei Ruse în legătură cu declaraţiile lui Băsescu faţă de mareşalul Ion Antonescu şi Regele Mihai.
Legat de efectele declaraţiilor lui Băsescu, Ion Iliescu a mai spus: "Păi aţi avut un prim efect... Noi şi aşa cu Rusia nu ştim să conlucrăm cum trebuie, au avut în istorie probleme şi Rusia şi alţii, şi polonezii, şi ungurii, şi ţările baltice, dar ei menţin o relaţie bună şi relaţiile economice sunt mai active, noi din păcate n-am ştiut. E o ţară cu potenţial. Toţi, UE, NATO, SUA, caută să menţină relaţii normale, Germania întreţine relaţii comerciale foarte active. Cum se poate să tratezi cu atâta lipsă de răspundere o relaţie importantă?".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro