Mergi la conţinutul principal

Ilie Năstase se gândeşte să nu mai joace meciuri demonstrative

"Sunt sigur că adversarii mei se vor juca cu mine în această seară şi nu vor juca cu mine. Este încă un an, încă un turneu, şi trebuie să ţinem acest demonstrativ în continuare, chiar dacă eu poate nu o să mai joc. E adevărat, nu mai am vârsta. Însă trebuie să continuăm, pentru că treaba serioasă trebuie combinată întotdeauna cu puţină glumă", a spus Năstase.
Francezul Cedric Pioline s-a declarat încântat de revenirea la Bucureşti, pentru a participa la demonstrativul de sâmbătă. "Sunt bucuros să revin la Bucureşti, prima dată am fost în 93 şi ţin minte că toată lumea mă întreba de ce nu vorbesc româneşte. Asta pentru că mama mea este româncă născută la Câmpina. Răspund şi acum la fel: nu vorbesc pentru că nu m-a învăţat, cunosc doar câteva cuvinte. Sunt sigur că ne vom distra în această seară la meciul demonstrativ", a afirmat Pioline.
Croatul Goran Ivanisevici a spus că este o mare bucurie pentru el să joace alături de Cedric Pioline, Andrei Pavel şi Ilie Năstase, în această seară, în meciul demonstrativ de dublu de la BRD Năstase ţiriac Trophy. "Eu am fost la Bucureşti cu un an înaintea lui Cedric, în 92, la primul turneu. Am amintiri foarte plăcute de atunci despre România. îmi place acest turneu şi este o mare bucurie să joc acum aici, alături de Cedric, Andrei şi Ilie", a precizat Ivanisevici.
După conferinţa de presă, Năstase, Pavel, Pioline şi Ivanisevici au schimbat câteva mingi pe o stradă din cartierul Cotroceni, în apropierea Arenelor BNR, inaugurând un post de transformare al ENEL, sponsorul meciului demonstrativ. Pereţii postului au fost decoraţi de către artistul urban Allan Dalla în stil modern, cu simbolurile tenisului. Schimbarea înfăţişării postului de transformare face parte dintr-un proiect al companiei, intitulat City of Energy.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro