Mergi la conţinutul principal

Iasmina Ichim și Alexandra Perianu au semnat cu HC Dunărea

* interul dreapta și portarul vor fi jucătoarele formației din Liga Florilor în următoarele cinci, respectiv trei sezoane 

 

Lotul echipei HC Dunărea are în componență și câteva jucătoare formate pe plan local, la LPS Brăila, handbaliste talentate, de perspectivă, două dintre acestea fiind interul dreapta Iasmina Ichim și portarul Alexandra Perianu, sora Gabrielei Perianu, handbalistă care acum a ajuns la CSM București.

Crescută și formată la LPS Brăila, Iasmina Ichim, una dintre cele mai talentate jucătoare ale generației ei, a semnat un contract valabil pe cinci ani cu HC Dunărea și are șansa de a evolua meci de meci la echipa din Liga Florilor.

În vârstă de 18 ani, jucătoarea brăileană este componentă a lotului național de junioare, dar și a lotului lărgit de tineret, iar cu LPS Brăila, formație pregătită de profesorul Eugen Jelesneac, a câștigat în acest an primul loc la Olimpiada Națională a Sportului Școlar. Ichim se pregătește alături de lotul echipei de senioare de când era junioară II, însă în sezonul trecut a evoluat mai mult la echipa a doua a clubului brăilean, cea care a participat în campionatul Diviziei A.

Conducerea clubului HC Dunărea a obținut și semnatura celui mai bun portar de la LPS Brăila, Alexandra Perianu, o jucătoare de 16 ani.

Aceasta este sora Gabrielei Perianu, handbalistă care a evoluat multe sezoane la clubul de la Dunăre.

Alexandra Perianu a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu HC Dunărea, iar in funcție de evoluțiile viitoare ea poate ajunge la echipa de Ligă Națională.

În acest an, antrenorul Cristian Preda se va baza pe ea la Divizia A, însă o are în vedere și antrenorul Aurelian Roșca, pentru a o coopta la echipa de senioare a clubului brăilean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro