Mergi la conţinutul principal

Horia Tecău revine în echipa de Cupa Davis

"Mă bucur foarte tare de revenirea lui Horia Tecău, care va fi astfel şi portdrapelul echipei noastre, după ce a fost portdrapelul României la JO de la Londra. Mă bucură că se ajunge la o normalitate în Cupa Davis şi salut gestul lui Horia, căruia îi ţinem pumnii la US Open şi sperăm într-o evoluţie excelentă a sa. Crivoi şi Mergea au anunţat de câteva zile că vor veni, iar Tecău, Luncanu şi Dăescu după ei, duminică fiind termenul limită transmis prin convocări. Nu e decis încă cum vom juca la dublu, vom anunţa cu 10 zile înaintea competiţiei. Am vorbit şi cu Hănescu şi Ungur, nu au fost trimise convocări oficiale, dar totul e deschis acum. S-a spart blocada, în care eu personal nu am crezut niciodată, şi băieţii sunt aşteptaţi cu braţele deschise. Dacă Hănescu şi Ungur se decid să vină, suntem aici. Se conturează încet echipa şi ne cresc şi şansele să ne menţinem în grupa I", a declarat Ciprian Porumb, pentru Mediafax.
La începutul acestui an, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil, Victor Crivoi şi Horia Tecău au anunţat că refuză să mai răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este reinstalat în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis. Căpitanul nejucător al României a mai precizat că evenimentul din 14-16 septembrie, de la Cluj, va fi susţinut financiar de Primărie, cu suma de 25.000 de lei şi că tragerea la sorţi a meciurilor va avea loc în 13 septembrie.
România va întâlni Finlanda la Cluj-Napoca, între 14 şi 16 septembrie, în cadrul Grupei I a Zonei Euro-Africane. Biletele s-au pus deja în vânzare, la preţurile de 30 şi 50 de lei, respectiv 100 de lei, pentru toate cele trei zile de competiţie.

Victor Hănescu redevine jucătorul român cel mai bine clasat

Tenismanul Victor Hănescu a urcat un loc, până pe 102, cu 542 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii ieri, redevenind jucătorul român cel mai bine clasat în această ierarhie. Adrian Ungur a căzut în schimb 26 de locuri şi se află pe poziţia 110, cu 502 puncte, informează site-ul atptour.com. La dublu, Horia Tecău a urcat pe locul 5 în clasamentul de dublu ATP, cu 6.510 puncte, la egalitate cu partenerul său, suedezul Robert Lindstedt. Elveţianul Roger Federer se menţine pe primul loc în clasamentul ATP de simplu.

Top 10 ATP

1. Roger Federer (Elveţia) 12.165 puncte
2. Novak Djokovici (Serbia) 11.270
3. Rafael Nadal (Spania) 8.715
4. Andy Murray (Marea Britanie) 7.290
5. David Ferrer (Spania) 5.375
6. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 4.835
7. Tomas Berdych (Cehia) 4.200
8. Juan Martin Del Potro (Argentina) 3.620
9. Janko Tipsarevici (Serbia) 3.285
10. John Isner (SUA) 2.880.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro