Mergi la conţinutul principal

Hoaţă la bătrâneţe

O bătrână de 71 de ani a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce a furat mai multe bunuri din casa unei vecine. În urma activităţilor investigative efectuate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Crimiale a fost depistată şi adusă la sediul Poliţiei Municipiului brăileanca Marioara C. "Acesteia i s-a stabilit că în ziua de 22 iulie 2013, a sustras mai multe bunuri din locuinţa Mariei D. (58 de ani), profitând de neatenţia ei. Prejudiciul este în valoare de 850 de lei şi a fost recuperat parţial de poliţişti", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. 

Pe numele autoarei a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro