Mergi la conţinutul principal

Hoţi de lucernă prinşi după trei luni

în toamna anului trecut, trei tineri din Însurăţei au furat 20 baloţi de lucernă de pe terenul unui localnic

 

Trei tineri din Însurăţei au fost luaţi la întrebări de poliţişti, ei fiind acuzaţi de furt de lucernă, faptă comisă în toamna anului trecut.

În ziua de 8 februarie, în urma investigaţiilor efectuate, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei i-au identificat pe cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Acestora li s-a probat că, la începutul lunii noiembrie 2016, în cursul nopţii, au sustras 20 baloţi de lucernă de pe terenul unui localnic de 63 de ani.

Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 300 lei.

Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi sunt continuate cercetările pentru recuperarea prejudiciului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro