Mergi la conţinutul principal

Hillary Clinton, pusă în încurcătură de un tânăr

„Există foarte mulţi tineri ca mine care sunt susţinători entuziaşti ai lui Bernie Sanders, dar nu văd acelaşi entuziasm din partea tinerilor pentru dumneavoastră. De fapt, am auzit destul de mulţi tineri de vârsta mea spunând că nu sunteţi sinceră. Dar aş vrea să aud din partea dumneavoastră de ce credeţi că nu treziţi entuziasm printre tineri?", a întreabat tânărul. „Vedeţi, sunt implicată în politică de ceva vreme, am fost atacată în fel şi chip, dar nu pot să ţin pasul cu tot ceea ce se spune despre mine. Tot ce pot să fac este să merg înainte, cei care mă calomniază rămân în urmă. Ei sunt cei care spun tot felul de lucruri fantastice, ei fac astfel de acuzaţii, iar eu continui să merg înainte pentru că nu merită să le acord atenţie. Spun tot felul de lucruri despre mine, dar eu continui să stau în picioare. Dar dacă eşti nou în politică, dacă este pentru prima dată când auzi astfel de lucruri, îţi spui: Doamne fereşte! De unde au scos astfel de lucruri! Dar tu trebuie să te întrebi de ce fac acest lucru. Ei bine, vă spun eu de ce. Pentru că eu am fost în prima linie a luptei pentru schimbare şi progres de când am fost de vârsta ta", a răspuns Hillary Clinton, scrie digi24.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro