Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea joacă astăzi, în Polivalentă, cu Gloria Bistrița

• meciul care contează pentru etapa a 10-a a Ligii Florilor începe la ora 17.30

 

Astăzi, 8 noiembrie, în etapa a 10-a a turului Ligii Florilor, HC Dunărea, locul al 4-lea, va juca de la ora 17.30 cu Gloria Bistrița, formație aflată pe poziția a 6-a.

Biletele se vor pune în vânzare începând cu ora 15.30, prețul unui bilet fiind de 15 lei. Copiii până în 5 ani au intrarea gratuită, cei sub 14 ani plătesc doar 5 lei, însă trebuie să aibă asupra lor certificatul de naștere, respectiv carnetul de elev.

Meciul poate fi urmărit în direct și la ProArena.

HC Dunărea a câștigat 3 dintre ultimele 5 partide disputate între cele două formații. 

“Ne aflăm în perioada în care echipa joacă din trei în trei zile, urmează deplasări foarte lungi și obositoare. Fetele sunt concentrate, meciul cu Bistrița va fi greu, însă avem șansa celui de-al optulea jucător care va fi alături de ele. Ne dorim ca sala să fie plină și să transmită fetelor energia de care au nevoie pentru a ne aduce încă o victorie și puncte în campionat”, a declarat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.

Pe data de 10 noiembrie, echipa HC Dunărea Brăila va efectua deplasarea la Dortmund, acolo unde va juca în turul al 3-lea de calificări în grupele EHF European League. Meciul cu Borussia Dortmund se va juca pe data de 12 noiembrie, începând cu ora 15.00.                                              

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro