Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a câştigat la scor, 32-23 amicalul cu Unirea Slobozia

În vederea participării la Cupa României, competiţie care va avea loc săptămâna viitoare la Târgovişte, formaţia brăileană a susţinut un amical pe teren propriu cu Unirea Slobozia. Până în minutul 19 echipa pregătită de Liviu Paraschiv a condus ostilităţile în teren şi pe tabela de marcaj. De la 8-11, cât era scorul în acel moment, HC Dunărea a fost echipa care a preluat frâiele partidei, iar la pauză elevele Alexandrinei Soare aveau un avantaj de trei lungimi, 15-12.
Repriza a doua a fost la discreţia gazdelor. HC Dunărea s-a distanţat la zece goluri în minutul 45, iar două minute mai târziu, formaţia brăileană a condus cu 27-16. HC Dunărea s-a impus în final cu 32-23. Cu 9 reuşite pentru gazde, Alina Horjea a fost golgetera partidei, celelalte goluri ale echipei antrenate de Alexandrina Soare fiind marcate de Moldovan 5, Czeczi 5, Irimia 4, Dragut 4, Adespii 2, Bărbos 1, Eşanu 1, Gheorghe 1.
Marţi, 15 aprilie, HC Dunărea va juca pe teren propriu cu CSM Ploieşti, iar joi şi vineri brăilencele vor disputa la Ploieşti alte două meciuri de verificare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro