Mergi la conţinutul principal

Handbalistele de la HC Dunărea, alături de Cristi! La meciul de ieri, ele au strâns 2.700 lei

Ieri, în Sala Polivalentă, handbalistele de la HC Dunărea și-au întâlnit adversarele de la HC Zalău, într-un meci de derby din etapa a zecea a Ligii Florilor. A fost ultimul meci din acest an disputat pe teren propriu. Și, deși formația brăileană a pierdut cu 18-25 în fața jucătoarelor de la HC Zalău, finalul partidei a fost unul fericit. De fapt, întregul meci s-a desfășurat sub imperiul emoțiilor, căci, impresionate de povestea de viață a lui Cristian Filip, handbalistele de la HC Dunărea au transformat întâlnirea într-un eveniment umanitar. Astfel, încă  de la începutul partidei, fetele au afișat un banner pe care au scris: “Alături de Cristian”, iar în tribună câțiva tineri au umblat cu o urnă pentru a strânge bani pentru tânărul care în acest moment este internat într-o clinică din Germania și are nevoie urgentă de 16.000 euro pentru a putea urma tratamentul care îi va aduce vindecarea completă.

În total s-au strâns 2.700 lei, din care 1.300 lei de la spectatori, 900 lei de la echipă și 500 de lei obținuți de portarul Elena Voicu. Aceasta și-a scos la licitație un tricou cu autografele tuturor jucătoarelor, pentru a-i oferi o sumă cât mai mare lui Cristian Filip.

Vă mulțumim!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro