Mergi la conţinutul principal

Guvernul decide înghețarea posturilor în administrația publică centrală

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi figurează și proiectul de Ordonanță de Urgență prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017 ocuparea prin concurs a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice centrale. În momentul prezentării proiectului de act normativ, guvernanții au justificat măsura prin realizarea unei analize privind necesarul de personal și eficiența managmentului resurselor umane.

 

De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe până la data de 31 decembrie 2017 se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora”, se arată în proiectul de ordonanță inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Proiectul prevede și câteva excepții, domenii în care ar urma să se poată face angajări până la sfârșitul anului: sistemul judiciar, diplomație și atragerea de fonduri europene. Posturile de înalți funcționari publici nu sunt nici ele vizate de interdicție.

De asemenea, pentru posturile pentru care s-au demarat deja procedurile vor fi continuate demersurile de angajare.

Informații despre intențiile Guvernului Tudose de a îngheța numărul posturilor din administrația publică centrală au apărut încă de săptămâna trecută, imediat după învestirea Guvernului Tudose și aprobarea în Parlament a noului program de guvernare PSD-ALDE.

După aprobarea ordonanței de urgență, va fi realizată o analiză, de către un comitet interministerial, în urma căreia să rezulte un inventar al instituțiilor și administrațiilor publice și necesarul de personal.

Comitetul, coordonat de prim-ministrul Tudose, va face și propuneri de măsuri pentru eficientizarea managementului resurselor umane din cadrul instituțiilor și administrațiilor publice.

Din Comitet vor face parte reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Ministerului Dezvoltării Regionale și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, erau angajate la stat, în luna mai, aproape 1,2 milioane de persoane. Dintre acestea, 504.000 persoane lucrau în administrația publică centrală, iar 595.000 de persoane în administrația publică locală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro